Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

UniTBv a decis închiderea conturilor la bănci cu capital austriac

UniTBv a decis închiderea conturilor la bănci cu capital austriac
Foto: Foto: Wikimedia Commons

Publicat de Andrei Borz, 13 decembrie 2022, 18:58

Rectorul Universităţii Transilvania Braşov (UniTBv), Vasile Abrudan, a decis închiderea conturilor instituţiei de învăţământ la băncile austriece din România, precum şi alimentarea cu carburanţi a autovehiculelor aflate în proprietatea Universităţii numai de la benzinării aparţinând societăţilor care au cel mai redus procent al capitalului austriac, se arată într-un comunicat remis, marţi, de conducerea UniTBv.
Printre primele măsuri luate de rectorul Universităţii Transilvania din Braşov în urma blocării de către Austria a intrării României în spaţiul Schengen se numără, de asemenea, achiziţionarea de către UniTBv a serviciilor de transport aerian pentru angajaţii şi studenţii universităţii de la alte companii aeriene decât cele austriece, în condiţiile în care există alte opţiuni conforme cu legislaţia în vigoare.

Totodată, o altă măsură este suspendarea întâlnirilor/discuţiilor conducerii UniTBv cu reprezentanţi ai autorităţilor şi firmelor din Austria, ‘până în momentul în care autorităţile acestui stat vor adopta o decizie corectă, obiectivă şi în conformitate cu valorile democratice europene în privinţa intrării României în spaţiul Schengen’.

Pe de altă parte, UniTBv va continua colaborările cu instituţiile de învăţământ şi cercetare din Austria, ‘în spiritul colegialităţii, al respectului reciproc, al promovării valorilor democratice şi al libertăţii academice’, a menţionat sursa citată.

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an