Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară, interpretat de Gabriel Croitoru

Unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară, interpretat de Gabriel Croitoru

Publicat de Rotar Mirela, 18 mai 2022, 13:11

„Concertul meu de vioară se conturează lent, nu îmi simt picioarele sigure pe acest teren. Nu crezi că poate este prea îndrăzneață ideea mea de a compune un concert de vioară?” – îi scria compozitorul german Max Bruch, în noiembrie 1865, unui prieten.

Cunoscut drept un bun creator de lucrări corale, Bruch se temea de soarta a ceea ce avea curând să devină unul dintre cele mai des cântate concerte de vioară: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră. Versiunea finală a lucrării a fost interpretată prima oară la Bremen, în 1868, cu celebrul violonist Joseph Joachim ca solist. Deși a mai compus încă două concerte de vioară și un total de aproximativ 200 de lucrări, lucrarea a rămas în istorie ca cea mai cunoscută și apreciată partitură a sa.

Veți avea ocazia de a asculta această superbă creație a repertoriului romantic vineri, 20 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Concertul este un prilej de a-l aplauda pe cunoscutul violonist Gabriel Croitoru, întregul eveniment derulându-se sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath.

Seara va debuta cu Uvertura Carnaval, semnată de Antonin Dvořák și se va încheia cu Simfonia a 3-a, a compozitorului american George Chsdwick (1854-1931).

Cariera artistică a dirijorului Jozsef Horvath este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș. Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Operele Naţionale Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale, în 2016, i s-a acordat Premiul pentru cel mai bun dirijor, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.

Violonistul Gabriel Croitoru se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail). În ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314 68 00). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna