Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Unul dintre puținele sisteme de chirurgie robotică Da Vinci din România, instalat la Miercurea Ciuc

Unul dintre puținele sisteme de chirurgie robotică Da Vinci din România, instalat la Miercurea Ciuc
Foto: Spital Miercurea Ciuc

Publicat de Stan Lucian, 9 aprilie 2026, 16:26 / actualizat: 10 aprilie 2026, 9:07

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat astăzi noul dispozitiv de chirurgie robotică ce a fost instalat în Blocul Operator al Spitalului.

Sistemul medical a fost achiziționat în cadrul unui proiect european în valoare de circa 25 de milioane de lei din care 60% au fost alocate Robotului Da Vinci.

Astfel, au fost achiziționate mai multe aparate medicale, iar robotul Da Vinci va putea fi utilizat de la jumătatea anului, a precizat pentru Radio Târgu Mureș directorul financiar-contabil al Spitalului de Urgență Miercurea Ciuc, Stekbauer Zsombor:

„Acesta este un sistem chirurgical cu patru brațe. Este un aparat medical pe care l-am achiziționat și l-am pus în funcțiune în spitalul nostru prin Programul Operațional de Sănătate, cu o implementare de 30 de luni și care se încheie în octombrie, anul acesta. Are o valoare totală de 24,8 milioane de lei din care acest aparat a costat 14,5 milioane de lei plus TVA. Acest proiect avea ca obiectiv investiții în Secția de Oncologie, adică în aparatura secției. Este pus în funcțiune cu mențiunea că nu se lucrează încă pe el. Ca să lucreze un medic pe el, trebuie să obțină, în primă fază, competențe tehnice.”

Într-o primă etapă, robotul Da Vinci va fi utilizat strict pentru intervenții oncologice. Cu acest dispozitiv vor putea opera medici specializați în chirurgie generală, urologie sau ginecologie.

Claudiu Albert este unul dintre cei doi medici urologi care vor utiliza echipamentul. Beneficiile pentru pacienți vor fi uriașe, spune medicul:

„Momentan, facem atestatul și ideea e să evoluăm și să-l folosim pentru pacienții canceroși, într-o primă etapă, fiind pe un program de oncologie medicală. Asta înseamnă că vom opera cam tot ce înseamnă patologie oncologică pe prostată, pe vezica urinară sau pe rinichi. Avantajele sunt multiple și cred că mi-ar trebui o săptămână să discutăm.. dar beneficiile sunt pentru pacienți, în primul rând, spitalizare mult mai scurtă, invazivitate minimă și asta înseamnă, de fapt, o reintegrare socio-profesională mult mai rapidă a pacienților în societate.”

Chirurgia robotică Da Vinci reprezintă una dintre cele mai avansate tehnologii medicale disponibile în prezent pe piața medicală internațională.

Chirurgia robotică aduce și o mai mare precizie a intervențiilor, posibilitatea medicilor de a rezolva cazuri foarte complexe în siguranță sau laparoscopie convențională cu mai puține complicații și cu rezultate mult mai bune,precum și minimizarea durerilor.

Echipamente robotice Da Vinci mai există în spitale publice din Bistrița Năsăud, Timișoara, Iași și Oradea. Alte circa 20 sunt utilizate în spitale private din Cluj, Oradea, Brașov și București.

Autor: Cristina Bulbescu

Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 17:29

Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe

Bărbaţii cu vârsta de peste 45 de ani pot beneficia gratuit de screening pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de...

Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 12:44

Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale

Ministrul Sănătății a precizat că va face vizite neanunțate în spitale, începând cu cele din București, pentru a verifica prezența...

Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale
Rogobete: 9.969 de candidaţi la Rezidenţiat
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 18:48

Rogobete: 9.969 de candidaţi la Rezidenţiat

Concursul Naţional de Rezidenţiat va avea loc pe 15 noiembrie şi va reuni 9.969 de candidaţi, care vor concura pentru 5.483 de locuri şi...

Rogobete: 9.969 de candidaţi la Rezidenţiat
Screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 12:13

Screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

O sută de bărbați vor beneficia de investigații gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de prostată, în cadrul unei campanii organizate...

Screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
Sănătate duminică, 1 noiembrie 2026, 13:01

Ministrul Sănătăţii: Accesul la medicamente şi la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat astăzi că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale a...

Ministrul Sănătăţii: Accesul la medicamente şi la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Sănătate joi, 29 octombrie 2026, 14:45

Focar de pestă porcină africană în localitatea sibiană Veseud

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie...

Focar de pestă porcină africană în localitatea sibiană Veseud
Sănătate joi, 29 octombrie 2026, 14:44

Un nou caz de rabie, confirmat la o bovină în zona Cioboteni, de la marginea municipiului Miercurea-Ciuc

Un nou caz de rabie a fost confirmat la o bovină aflată pe o păşune din apropierea municipiului Miercurea-Ciuc, zona Cioboteni, ceea ce a...

Un nou caz de rabie, confirmat la o bovină în zona Cioboteni, de la marginea municipiului Miercurea-Ciuc
Sănătate joi, 29 octombrie 2026, 13:02

Crește numărul virozelor în Brașov

Medicii de familie din județul Brașov au înregistrat, săptămâna trecută, o creștere cu 17% a numărului infecțiilor respiratorii față de...

Crește numărul virozelor în Brașov