Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Urșii au făcut deja pagube de peste 40.000 de lei, în județul Mureș

Urșii au făcut deja pagube de peste 40.000 de lei, în județul Mureș
Foto: ilustrativ / Observator de ursi

Publicat de Stan Lucian, 12 martie 2025, 17:00

La Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş au început să vină plângeri din teritoriu care reclamă pagube produse de urs.

Deocamdată, atacurile s-au dat asupra animalelor domestice din șapte comune.

O parte din pagube au fost plătite, iar pentru restul, Agenția a solicitat buget, a precizat directorul APM Mureș, Cristina Pui:

„Au fost înregistrate nouă dosare de despăgubire pentru pagubele produse de urși la animalele domestice. Pagubele au fost înregistrate pe raza localităților Fântânele, Cozma, Brâncovenești, Albești, Nadeș, Deda, Băla. Valoarea pagubelor se ridică la 44.350 lei, din care, până în prezent, s-au achitat în jurul la 22.600 lei, pentru restul plăților fiind solicitat buget.”

Și în județul Covasna, urșii și lupii încep să facă pagube dar, deocamdată, acestea sunt puține, a declarat directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu:

„În 2025, în județul Covasna, până la ora actuală, avem cinci pagube, dintre care patru produse de urs și una de lup. Colegii au mers acum la o pagubă, unde vom vedea dacă într-adevăr a fost lup. E vorba de comuna Zăbala, unde lupii se pare că au omorât patru oi.”

În județul Mureș se pot împușca 43 de urși, în baza Legii 242, iar un exemplar a fost deja recoltat. Alți urși au fost uciși accidental.

Revine directorul APM, Cristina Pui:

„Agenția pentru Protecția Mediului Mureș a emis, în acest an, 13 autorizații de mediu pentru recoltarea unui număr de 27 de urși, din totalul de 43 de exemplare cât se cuvine județului Mureș. Au fost înregistrate, tot în acest an, și două capturi accidentale, un exemplar de urs la Aluniș, ucis accidental de tren și un alt exemplar de urs găsit mort la 4km de Sovata.”

În ceea ce privește lupii, aceștia au trecut de la „specie de faună strict protejată” la „specie de faună protejată”, prin Textul Convenției de la Berna care a intrat deja în vigoare, ceea ce va permite statelor să ia măsuri mai ferme pentru gestionarea corectă a populației de animale.

Autor: Raluca Creț

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți