Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Valentin Bretfelean, consilier al Cancelariei premierului

Valentin Bretfelean, consilier al Cancelariei premierului
Foto: Sursa foto: Valentin Bretfelean / Facebook

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 decembrie 2019, 12:03 / actualizat: 28 decembrie 2019, 12:42

Hotărârea a intrat în vigoare luni 23 decembrie, prin publicarea sa în Monitorul Oficial, iar acesta urmează să-și ia funcția în primire începând de luni, 30 decembrie.
Membru PMP, Valentin Bretfelean a precizat că motivul numirii sale este unul ce ține de algoritmul politic, iar atribuțiile și le va cunoaște după ce se va prezenta la post.
Noul consilier al premierului a spus că va renunța la orice alt venit, salariu sau pensie pe perioada în care va fi în funcție:

Actuala guvernare este formată exclusiv, la nivel de miniștri, din Partidul Național Liberal. Funcțiile de miniștri secretari de stat, consilieri de stat sau de prefecți, sunt repartizate în funcție de algoritm, formațiunilor care susțin această guvernare, pe unul dintre posturi fiind și eu nominalizat și până la urmă fiindu-mi acceptat dosarul. Sunt managerul unei firme, pe care am înființat-o prin fonduri europene, voi renunța la funcția de administrator, de asemenea, nu voi fi acționar unic, și voi renunța, bineînțeles, și la pensia militară.

Fost prefect al județului Mureș și şef al Poliției locale Tg.Mureș, Valentin Bretfelean are 54 de ani şi timp de 18 ani a fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, deţinând funcţia de şef al SRI Maramureş şi al SRI Mureş.

Valeriu Russu

Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 11:51

Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei generează astăzi ameninţări fără precedent la Marea Neagră, care ajung până în apele...

Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române
Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 10:58

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate

Ministrul muncii, Florin Manole a anunțat cã pregatește aplicarea masurii conform legii, cu un procent estimat la 7 procente. Efortul bugetar...

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate
Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern
Politic sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:59

Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern

Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern, asigură premierul Luca Niculescu. El a punctat că românii din diaspora...

Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern
Luca Niculescu – şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, la Palatul Victoria
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 08:53

Luca Niculescu – şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, la Palatul Victoria

Premierul Luca Niculescu va avea astăzi, la Palatul Victoria, o şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli. Şedinţa este programată să...

Luca Niculescu – şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, la Palatul Victoria
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 08:34

Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară

Actualul Guvern va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară, a transmis ieri preşedintele PNL, Ilie Bolojan, fost...

Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară
Politic joi, 22 octombrie 2026, 20:42

Concluziile ședinței CSAT

La Palatul Cotroceni, a avut loc, joi, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Nicușor Dan....

Concluziile ședinței CSAT
Politic joi, 22 octombrie 2026, 09:21

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de preşedintele...

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 20:07

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor

România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor, iar politica externă trebuie să producă...

Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor