Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Vara va ploua mai puțin, arată scenariile climatice prezentate la Tîrgu-Mureș

Vara va ploua mai puțin, arată scenariile climatice prezentate la Tîrgu-Mureș
Foto: Foto: We Radio Sfantu Gheorghe

Publicat de radiomures, 18 octombrie 2017, 16:15

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat astăzi că scenariile climatice viitoare indică o diminuare a cantităţilor de precipitaţii în medie cu 15-20%, în lunile de vară.
Potrivit acesteia, zonele cel mai afectate de secetă vor fi Sudul, Sud-Estul, Estul, Vestul României, dar şi Câmpia Transilvaniei.
Directorul ANM, Elena Mateescu.

În condiţiile în care scenariile vor indica o diminuare a cantităţilor de precipitaţii mai ales în lunile de vară, în medie cu 15-20%, aşa cum arată scenariile climatice viitoare, este posibil ca în acele zone pe care astăzi le cunoaştem ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă, respectiv Sudul, Sud-Estul, Estul şi Vestul României, dar şi Câmpia Transilvaniei este posibil să înregistreze temperaturi mai scăzute, iar lunile de vară să fie din ce în ce mai călduroase în viitor şi din ce în ce mai secetoase. De aceea adaptarea, cel puţin pentru agricultură – pentru că primul impact de creştere a temperaturii aerului sau reducerea precipitaţiilor în lunile de vară, considerate luni critice – să determine adaptarea tehnologiilor la ceea ce înseamnă schimbarea climei în viitor.”

Directorul ANM, Elena Mateescu a arătat că se vorbeşte despre perioade în care calendarul lucrărilor agricole să fie decalat pentru perioade mai timpurii sau mai târzii, în funcţie de rezerva de apă din sol, dar şi despre adoptarea unor soiuri sau hibrizi care să reziste la temperaturi mai ridicate şi la secetă.

Rodica Boariu

Actualizare ANM
Meteo & Trafic luni, 12 octombrie 2026, 11:20

Actualizare ANM

Meteorologii au actualizat, în această dimineaţă, codul galben de ploi, care a intrat în vigoare în urmă cu două ore. Astfel, câteva judeţe...

Actualizare ANM
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Meteo & Trafic duminică, 11 octombrie 2026, 10:40

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de mâine de la ora...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Meteo & Trafic sâmbătă, 10 octombrie 2026, 11:30

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara

Meteorologii anunță precipitații în toate regiunile, de mâine dimineață, până luni, la ora 10. Mâine, ploile se vor extinde dinspre vest...

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic vineri, 9 octombrie 2026, 12:22

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare

Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni pentru utilizatorii...

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic joi, 8 octombrie 2026, 08:40

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri

Taxa de drum poate determina o creştere de pînă la 25% a preţului transportului pe rutele naţionale, în condiţiile în care companiile din...

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:39

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor menține ridicate pentru următoarea perioadă în cea mai mare parte a țării pe toată durata lunii octombrie, iar în...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:36

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1

Circulaţia pe Autostrada A1 se închide de astăzi pe tronsonul cuprins între Sibiu şi Boiţa. Compania Naţională de Administrare a...

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1
Meteo & Trafic joi, 1 octombrie 2026, 15:39

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor...

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania