Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Violoncelistul Jan Sekaci, premiul I la Concursul J. Brahms, invitat la Sala Radio

Violoncelistul Jan Sekaci, premiul I la Concursul J. Brahms, invitat la Sala Radio

Publicat de Stan Lucian, 26 februarie 2024, 15:04

Miercuri, 28 februarie (de la ora 19:00), tânărul violoncelist român Jan Sekaci, care a obținut în 2021 premiul I la cunoscutul concurs Johannes Brahms din Austria, este invitat să concerteze la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta apreciatului dirijor Cristian Mandeal.

În concertul de la Sala Radio, tânărul violoncelist român va interpreta Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, o lucrare pe care compozitorul german a finalizat-o în doar două săptămâni, dar pe care nu a apucat să o asculte în timpul vieții sale.

Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra de Cameră Radio va mai interpreta uvertura operei Sclavii fericiţi, lucrare a compozitorului spaniol Juan Crisóstomo Arriaga, considerat un Mozart al culturii iberice, talentul precoce al artistului fiind exprimat inclusiv în această lucrare pe care a compus-o la doar 14 ani. Seara se va încheia cu Simfonia a 3-a semnată de Schubert.

În aproape 50 de ani de activitate, Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii George Enescu (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), dirijor invitat al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a orchestrei, al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Jan Sekaci este, în prezent, student al Academiei Barenboim-Said din Berlin, la clasa profesorului Frans Helmerson, academie creată de dirijorul și pianistul Daniel Barenboim și de criticul literar Edward Said.

Născut la Oradea în anul 2001, Jan Sekaci a început studiul violoncelului la vârsta de 10 ani. În 2014 a decis să își continue dezvoltarea urmând un an la C.N.M. Sigismund Toduță din Cluj-Napoca și, în 2015, s-a stabilit la București unde a studiat la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, la clasa profesorului Octavian Lup, până în anul 2020.

De-a lungul anilor, a participat la numeroase concursuri din România unde talentul și munca i-au fost recunoscute de la o vârsta fragedă: Marele premiu la concursul Sigismund Toduță – 2014, Deva, Marele premiu la concursul național Alexandru Moroșanu – 2015, București, Marele Premiu la concursul Paul Constantinescu, Marele Premiu la concursul George Georgescu și premiul 1 la olimpiadele naționale de muzică din anii 2015-2019.

Succesul său internațional se remarcă prin numeroase premii întâi: la concursul Klaipeda International Cello Festival and Competition (Lituania) – 2017, la concursul International ProArt Competition (Ucraina) – 2017, și cea mai recenta reușită a sa, la faimosul concurs Johannes Brahms, unde a mai primit și un premiu special din partea dirijorului Yuki Miyagi: un concert la Praga.

A participat la cursuri de măiestrie susținute de mari violonceliști ca: Marin Cazacu, Răzvan Suma, Valentin Răduțiu, Denis Severin, Frans Helmerson, Jens Peter Maintz, Romain Garioud, Raphael Pidoux, Antonio Meneses, Andras Schiff, Daniel Barenboim. În anul 2018, Jan a fost selectat să participe ca membru activ al cursurilor de măiestrie de la Academia Kronberg, sub îndrumarea lui Wolfgang Emanuel Schmidt. Jan Sekaci a mai urmat cursuri de măiestrie timp de 3 ani la Classe d’Excellence susținută de marele violoncelist francez Gautier Capuçon, la Fundația Louis Vuitton din Paris. Jan Sekaci aste membru activ al Ansamblului de muzică contemporană Boulez și cântă la un violoncel creat de Vincenzo Postiglione, în anul 1853, la Napoli.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro, dar şi în librăriile Cărtureşti.

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna