Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Violonista Ioana Cristina Goicea revine la Sala Radio

Violonista Ioana Cristina Goicea revine la Sala Radio

Publicat de APETRI MARGARETA, 12 martie 2024, 13:51

Vineri, 15 martie (de la ora 19:00), alături de Orchestra Națională Radio o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe violonista Ioana Cristina Goicea, care va interpreta Bartók – Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră.

Evenimentul se va derula sub bagheta lui Kerem Hasan, unul dintre cei mai interesanți tineri dirijori britanici. În vara anului 2017, a început cariera sa internațională, câștigând premiul Nestlé și Young Conductors Award (distincția pentru tineri dirijori), la Festivalul de la Salzburg.

În partea a doua a serii de la Sala Radio, veți asculta Rahmaninov – Simfonia nr. 3, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în noiembrie 1936, în interpretarea Philadelphia Orchestra, sub bagheta dirijorului Leopold Stokowski.

La finalul concertului de la Sala Radio, violonista Ioana Cristina Goicea va oferi publicului o sesiune de autografe pe albumul George Enescu. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniță – cello, Daria Tudor – piano. Sesiunea de autografe va avea loc în foaierul central al Sălii Radio.

Albumul reunește înregistrări speciale realizate recent de cei trei muzicieni la Radio România, lucrări de referință din creația camerală a lui George Enescu: Sonata nr. 2 pentru pian și vioară, Toccata și Sarabanda din Suita a II-a pentru pian și Sonata nr. 2 pentru violoncel și pian.

Hasan Kerem Foto: Marco Borggreve

Kerem Hasan a fost dirijor șef al Tiroler Symphonieorchester Innsbruck – Austria (2019-2023). Punctele forte ale stagiunii curente (2023/2024) includ angajamente ale sale ca invitat al BBC Philharmonic Orchestra, Dresden Philharmonic, SWR Symphonieorchester și Turku Philharmonic. Va debuta cu Orchestra Simfonică din Trondheim, Kymi Sinfonietta, Orchestra de Concert RTÉ și Collegium Musicum Basel. În America de Nord, el va lucra pentru prima dată cu Orchestra Simfonică Edmonton.

Înainte de premiul de la Salzburg, el atrăsese deja atenția ca finalist al Concursului de dirijat Donatella Flick din Londra și ca dirijor asociat al Operei Naționale din Țara Galilor.

A dirijat concerte la pupitrul unor ansambluri ca London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Concertgebouworkest, SWR Symphonieorchester, MDR Sinfonieorchester, ORF Radio-Symphonieorchester Wien, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Filarmonica Teatro La Fenice și New Japan Philharmonic. În vara anului 2022, și-a făcut debutul în SUA cu Orchestra Simfonică din Detroit, Orchestra Simfonică din Utah și Orchestra din Minnesota.

Născut la Londra în 1992, Kerem Hasan a studiat pianul și dirijatul la Conservatorul Regal din Scoția. Ulterior, s-a perfecționat la Universitatea de Arte din Zürich.

Ioana Goicea

În 2020, la doar 27 de ani, Ioana Cristina Goicea a fost numită profesor al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, una dintre cele mai prestigioase instituții de gen din lume. A câștigat numeroase premii la mari competiții internaționale: premiul I – Michael Hill International Violin Competition, Auckland (Noua Zeelandă), premiul I – German Music Competition, Bonn (Germania) și este laureată a prestigiosului concurs Reine Elisabeth (Regina Elisabeta), Bruxelles (Belgia).

Ioana Cristina Goicea a concertat în săli renumite din Europa, Asia, America, Noua Zeelandă și Australia: Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus Berlin, St. Martin-in-the-Fields Londra, Melbourne Recital Centre, Wiener Konzerthaus, Bozar Bruxelles, Meistersingerhalle Nürnberg, Queen Elisabeth Hall Antwerp, Shanghai Concert Hall ș.a.

A concertat ca solistă cu Orchestra Națională Belgiană, Nürnberger Symphoniker, NDR Radiophilharmonie Hannover, Staatskapelle Halle, Orchestre Royal de Chambre de Wallonie, Auckland Philharmonia, Indianapolis Symphony, Orchestra Simfonică din Anvers, Orchestra Beethoven – Bonn, Filarmonica din Baden-Baden etc.

Pe lângă cariera sa de solistă, tânăra violonistă este, de asemenea, pasionată de muzică de cameră. A cântat la festivaluri și academii de muzică de cameră renumite: Academia Verbier, Festivalul și Academia Hitzacker și Academia Heidelberger Frühling. În 2015, împreună cu pianistul Andrei Banciu, a câștigat Premiul al II-lea și Premiul pentru Duo Tânăr la Concursul Internațional Premio Trio di Trieste – Italia.

Ioana Cristina Goicea s-a născut la București, într-o familie de muzicieni, în anul 1992. A început să cânte la vioară sub îndrumarea mamei sale, violonista Cristina Anghelescu, și a bunicului său, pedagogul de vioară Aurelian Anghelescu. A studiat în București la Liceul de Muzică Dinu Lipatti, la Universitatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, la Universitatea de Muzică și Teatru Felix Mendelssohn Bartholdy din Leipzig și la Universitatea de Muzică și Teatru din Rostock.

În ultimii 10 ani, Ioana Cristina a fost sprijinită de către Fondul german pentru instrumente muzicale din Hamburg (Deutsche Stiftung Musikleben). Interpretează pe o vioară J.B. Vuillaume, împrumutată de un donator privat, precum și pe o vioară modernă de Jürgen Manthey (Leipizig, 2021).

Albumul Moștenitorii României Muzicale este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio (str. Temişana nr. 31) sau prin online pe www.edituracasaradio.ro. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro, dar şi în librăriile Cărtureşti.

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna