Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Naţională a României la Tg.Mureş

Publicat de radiomures, 1 decembrie 2012, 00:00

Circa 2.000 de oameni s-au aflat astăzi în Piaţa Victoriei din municipiu.Începând cu ora 11.00, la Monumentul Latinităţii au rostit discursuri autorităţile judeţene şi locale.

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu , spunea că stă în puterea noastră ca, în pofida crizei prelungite, să redăm acestei ţări speranţa de mai bine.După rememorarea pe scurt a evenimentelor din 1918, făcută de prof. univ. Cornel Sigmirean, preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre a subliniat ideea de dragoste de ţară, cea care mereu a reuşit să-i scoată pe români din clipe grele.În discursul său, primarul Dorin Florea a descris Tîrgu-Mureşul ca fiind locul şi imaginea unei convieţuiri armonioase.

În ciuda ploii, la Tg.Mureş au fost prezenţi numeroşi copii care au ascultat răbdători discursurile oficialilor . Parada militară care a încheiat manifestările i-a încântat cel mai mult:

Manifestările de „1 Decembrie” au continuat cu vernisajul Galeriei prefecţilor judeţului Mureş . Au fost expuse fotografiile tuturor celor 15 prefecţi pe care i-a avut judeţul Mureş din decembrie 1989 până în prezent

De la ora 14.00, în Sala de oglinzi a Palatului Culturii din Tîrgu Mureş s-a decernat distincţia „Fibula de la Suseni” .Aceasta i-a revenit, în premieră, unui militar rănit în Afganistan, Valer Doru Vasile Marian, după ce Kelemen Attila, a anunţat Prefectura că nu poate primi distincţia.

Alte 4 personalităţi din judeţul Mureş au fost premiate cu Fibula de la Suseni- fostul prefect Ovidiu Natea, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, directorul Filarmonicii din municipiu, Vasile Cazan, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre.

De la ora 18,00 în Piaţa Victoriei a putut fi urmărit spectacolul de muzică populară intitulat „Inimi de români”. Spectacolul aniversar dedicat Zilei Naţionale a României s-a încheiat la Tg.Mureş cu focuri de artificii.

Valeriu Russu

Iranul a declarat Strâmtoarea Ormuz „complet deschisă” pentru restul armistițiului
International vineri, 17 aprilie 2026, 19:52

Iranul a declarat Strâmtoarea Ormuz „complet deschisă” pentru restul armistițiului

Ministrul iranian de externe a declarat vineri Strâmtoarea Ormuz, esențială pentru comerțul global cu hidrocarburi, complet...

Iranul a declarat Strâmtoarea Ormuz „complet deschisă” pentru restul armistițiului
Comisia Europeană va trimite o delegaţie la Budapesta pentru a discuta despre deblocarea dosarelor importante
International vineri, 17 aprilie 2026, 08:36

Comisia Europeană va trimite o delegaţie la Budapesta pentru a discuta despre deblocarea dosarelor importante

Comisia Europeană va trimite astăzi o delegaţie la Budapesta pentru a discuta cu câştigătorul alegerilor din Ungaria şi partidul său despre...

Comisia Europeană va trimite o delegaţie la Budapesta pentru a discuta despre deblocarea dosarelor importante
Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul
International vineri, 17 aprilie 2026, 08:27

Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul

Preşedintele american Donald Trump a declarat ieri că dacă se va ajunge la un acord cu Iranul pentru încheierea războiului în cadrul...

Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul
Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată privind retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
International joi, 16 aprilie 2026, 19:25

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată privind retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenţionează să îl acorde...

Comisia Europeană a deschis o investigaţie aprofundată privind retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
International miercuri, 15 aprilie 2026, 16:23

Un nou atac armat la o şcoală din Turcia, soldat cu morţi şi răniţi

Un profesor şi trei elevi au fost ucişi azi într-un atac armat produs într-o şcoală din provincia Kahramanmaraş, în sudul Turciei, a anunţat...

Un nou atac armat la o şcoală din Turcia, soldat cu morţi şi răniţi
International miercuri, 15 aprilie 2026, 10:29

Ajutor umanitar pentru populaţia civilă din Liban

România va acorda un ajutor umanitar pentru populaţia civilă din Liban, constând în 15 tone de alimente, corturi şi cazarmament. Potrivit unui...

Ajutor umanitar pentru populaţia civilă din Liban
International marți, 14 aprilie 2026, 08:04

Magyar Péter promite o schimbare completã de regim în Ungaria

Magyar Péter promite o schimbare completã de regim în Ungaria dupã victoria zdrobitoare în alegerile parlamentare a partidului sãu Tisza în...

Magyar Péter promite o schimbare completã de regim în Ungaria
International luni, 13 aprilie 2026, 12:22

Donald Trump îl atacă pe papa Leon după mesajul acestuia împotriva războiului

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat ieri că ‘nu este un mare fan’ al papei Leon al XIV-lea, care cu o zi înainte susţinuse o...

Donald Trump îl atacă pe papa Leon după mesajul acestuia împotriva războiului