A început bacalaureatul

Aproape 3.500 de elevi mureșeni s-au înscris în acest an la examenul de bacalaureat.
Dintre aceștia, peste 500 provin din promoțiile anterioare, care nu au reușit să ia bacalaureatul în anii trecuți.
Astăzi a avut loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, la care s-au înscris peste 2.000 de elevi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, Camelia Irimie – Matei, a arătat că proba s-a desfășurat fără incidente:

La această probă sunt înscriși un număr de 2.134 de elevi. Totul s-a desfășurat în condiții normale, elevii fiind programați pe ore. În perioada 5-6 iunie are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, proba B, iar în perioada 7-11 iunie, evaluarea competențelor digitale, proba D, urmând ca această probă să se încheie în 12-13 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice, într-o limbă de circulație internațională, proba C.

Elevii spun că aceasta este una dintre cele mai ușoare probe, mai ales că le dă posibilitatea să improvizeze.
Emoțiile mari vor fi la probele scrise, în special la cea a profilului și proba la alegere.

Bacalaureatul continuă și mâine cu proba orală la limba română.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9737RON0.0023
  • usd 0.1178 1 -0.0005

  • chf 5.1094 1 0.00030

  • aud 3.0251 1 -0.0099

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Radio Tg. Mureş invită mureșenii, sâmbăt...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Radio Tg.Mureș îi invită pe toți cei car...

Parteneri