Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Bogaţii lumii sunt din ce în ce mai interesaţi de aur

Bogaţii lumii sunt din ce în ce mai interesaţi de aur

Publicat de Corina Muntean, 24 iunie 2020, 11:06

Bogaţii lumii sunt din ce în ce mai interesaţi de aur, în contextul exploziei stimulentelor monetare. Numai în mai SUA a achiziționat din Elveția peste 126 de tone de aur, de 15 ori mai mult decât a făcut-o pe întreg parcursul anului trecut. Asta spune mult despre stabilitatea monetară globală și în ce trebuie să investim în perioada următoare pentru a ne proteja de incertitudini.

Consilierii financiari ai celor înstăriţi oameni din lume îi sfătuiesc pe aceştia să acumuleze aur. Nouă bănci private care împreună gestionează active în valoare de aproximativ 6.000 de miliarde de dolari pentru bogaţii lumii, au informat că şi-au sfătuit clienţii să crească ponderea alocată aurului în portofoliile lor. De asemenea, toate cele nouă bănci se aşteaptă ca preţul aurului să fie mai mare la finalul anului decât este în prezent. Finanțiștii au îndoieli cu privire la revenirile înregistrate în ultima perioadă pe pieţele bursiere, precum şi cu privire la impactul pe termen lung al măsurilor de stimulare lansate de băncile centrale din întreaga lume.

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii din aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai sigur, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit. Dar, în condiţiile în care preţul aurului a crescut deja cu 14% de la începutul anului, până la 1.730 de dolari uncia, mulţi bancheri privaţi mizează pe faptul că aurul va continua să se aprecieze. Grupul elveţian UBS estimează că uncia de aur ar putea ajunge la 1.800 de dolari la finele anului, în cel mai bun scenariu, stimulat de dobânzile reduse şi interesul investitorilor pentru aur în ideea de a-şi proteja portofoliile. Metalul prețios ar putea urca chiar şi la o valoare de 2.000 de dolari uncia, în cazul unui al doilea val de infecţii cu coronavirus.

Creşterea interesului pentru aur ar putea fi însă o profeţie care se autosusține. Și asta pentru că influența venită dinspre pieţele de obligaţiuni şi acţiuni, care au o valoare combinată estimată la 200.000 de miliarde de dolari, are un impact mult mai mare asupra pieţei aurului, aflat la o valoare mult mai mică, de 5.000 de miliarde de dolari. Până înainte de pandemie, majoritatea oamenilor erau interesaţi de energii regenerabile şi petrol, iar aurul era deseori considerat un fel de relicvă. Actuala mișcare a bogaților lumii, de achiziție a unor mari cantități de metal galben, ar putea să le schimbe acum interesul.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an
Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei
Economic joi, 29 octombrie 2026, 19:39

Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei

Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2026 se majorează cu 3,505 miliarde lei, în contextul în care veniturile se diminuează, per sold,...

Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 3,5 miliarde lei
Piaţa imobiliară din România continuă să crească
Economic joi, 29 octombrie 2026, 14:43

Piaţa imobiliară din România continuă să crească

Piaţa imobiliară din România continuă să crească. Un apartament costă, în medie, 115.000 de euro, cu aproape 5% mai mult decât anul trecut,...

Piaţa imobiliară din România continuă să crească
Economic miercuri, 28 octombrie 2026, 19:22

Alexandru Nazăre: Ţinta de deficit bugetar de 6,2 la sută din Produsul Intern Brut, asumată de România pentru acest an, este realistă

Invitat la Radio România Actualităţi, el a spus că acest obiectiv este susţinut şi de agenţiile de rating, dar şi de Comisia Europeană....

Alexandru Nazăre: Ţinta de deficit bugetar de 6,2 la sută din Produsul Intern Brut, asumată de România pentru acest an, este realistă
Economic miercuri, 28 octombrie 2026, 18:32

Apostol: Reducerea TVA şi a altor taxe la energie se află printre soluţiile discutate pentru protejarea consumatorilor

Reducerea TVA la energie, precum şi a altor taxe şi tarife, se numără printre soluţiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea...

Apostol: Reducerea TVA şi a altor taxe la energie se află printre soluţiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Economic vineri, 23 octombrie 2026, 09:03

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea al acestui an, de 9,2% din PIB. Potrivit datelor Eurostat,...

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
Economic joi, 22 octombrie 2026, 20:08

Compania aeriană românească Dan Air a depus cererea de intrare în insolvență

Compania aeriană românească Dan Air a depus joi cererea de intrare în insolvență, potrivit datelor financiare pe anul trecut. Compania are...

Compania aeriană românească Dan Air a depus cererea de intrare în insolvență