România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
Publicat de Rotar Mirela, 23 octombrie 2026, 09:03
România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea al acestui an, de 9,2% din PIB. Potrivit datelor Eurostat, în primele trei luni ale anului, deficitul a fost de 5,5% din PIB.
Ministerul Finanţelor precizează însă că aceste cifre sunt ajustate sezonier şi se referă la fiecare trimestru în parte, nu la deficitul cumulat de la începutul anului.
Conform metodologiei naţionale, deficitul bugetar a ajuns la 3,82% din PIB, după primele 9 luni, în scădere faţă de nivelul de 5,35% înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Ministerul Finanţelor mai susţine că datele europene pentru trimestrul al doilea sunt provizorii şi pot fi revizuite, iar creşterea deficitului a fost influenţată de calendarul unor cheltuieli pentru investiţii şi de termenele aferente PNRR.
Pentru întregul an, ţinta guvernului este un deficit de 6,2% din PIB.
Sursa: RADOR