Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cine a câștigat și cât a investit în ultima campanie de alegeri locale?

Cine a câștigat și cât a investit în ultima campanie de alegeri locale?
Foto: roaep.ro

Publicat de Corina Muntean, 5 octombrie 2020, 10:56

S-au încheiat alegerile, s-au numărat voturile, s-au liniștit spiritele, se face bilanțul și se trage line? Cine a câștigat și cât a investit în ultima campanie de alegeri locale? A meritat efortul?

Randamentul banilor cheltuiți în alegeri este greu de cuantificat. Dacă sumele alocate de stat prin lege partidelor politice se cunosc, sumele cheltuite de candidați și primite pe diverse căi, mai mult sau mai puțin legale, se pot totaliza doar pe baza declarațiilor politicienilor. Autoritatea Electorală Permanentă estimează că va rambursa partidelor 190 mil. lei pentru campaniile electorale.

În 2020, partidele ar urma să primească o subvenţie totală, în afară de cea pentru alegeri, de 181 mil. lei, de 18 ori mai mult decât în 2016, scrie Ziarul financiar. Legea face o distincţie între subvenţia acordată de la bugetul de stat partidelor politice pentru campania electorală şi subvenţia acordată anual.

Astfel, partidelor le sunt decontate costurile cu campania electorală numai dacă depăşesc pragul de 3% la alegeri. Dar, conform legii finanțării partidelor, contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală proprie sau a formaţiunii politice care i-a propus pot proveni numai din donaţii primite de candidaţi de la persoane fizice, din venituri proprii ale acestora sau din împrumuturi contractate de aceştia de la persoane fizice sau instituţii de credit. Există şi limite maxime pentru contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală: de exemplu, pentru un candidat la o primărie de comună contribuţia maximă este de 5 salarii de bază brute minime pe ţară pentru, iar pentru un candidat la primăria Bucureştiului limita maximă este de 200 de salarii minime brute.

În ceea ce privește campania electorală din Mureș pentru alegerile locale recent încheiate, cea mai mare contribuție declarată la AEP a fost cea a candidatului la șefia CJ Mureș din partea PNL, Ioan Cristian Chirteș. Acesta a depus în perioada campaniei 325.000 lei și a obținut 51.235 voturi, adică o cheltuială de 6,34 lei per vot. Se pare că cel mai bun randament l-a obținut fostul primar Dorin Florea, candidat independent la șefia CJ Mureș, cu 54.500 lei cheltuiți pentru 20.104 voturi, ceea ce corespunde sumei de 2,71 lei per vot. Au fost și candidați care au obținut randamente și mai slabe, întrucât alegătorii nu au mizat pe ei sau formațiunea pe care o reprezentau, mai ales în campania pentru alegerea primarului la Târgu Mureș. Nadia Sandor Rață a cheltuit potrivit AEP 15.000 lei pentru 311 voturi, respectiv 48 lei per vot, Lavinia Cosma 15.000 lei pentru 505 voturi, adică 29,7 lei per vot, sau Sergiu Papuc 40.000 lei pentru 2.010 voturi, un raport de 19,9 lei per vot.

Un scor bun a obținut primarul ales în Târgu Mureș, Soos Zoltan care a avut în contul de campanie aproape 111.500 de lei și a obținut 28.211 voturi, mai precis un cost de 4,06 lei per vot. Desigur cifrele sunt raportate doar la ceea ce s-a declarat oficial la AEP, dar cu siguranță că mulți candidați au avut cheltuieli mult mai mari decât cele declarate oficial, în speranța că vor fi aleși.

Până la urmă alegerile pot fi comparate cu o tragere la loterie. Nu contează cât de mult investești, important este să ai încredere că vei câștiga. Și mult noroc, căci oamenii nu votează cerebral ci sentimental.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Surse: Ziarul Financiar, AEP

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
Economic luni, 19 octombrie 2026, 15:27

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500 de fermieri din judeţ,...

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 16:57

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană

România a avut şi luna trecută cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, calculată de Eurostat la 6,5%, mult peste...

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 08:09

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern, la începutul săptămânii viitoare. Randamentul...

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Economic joi, 15 octombrie 2026, 14:43

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie

Ministerul Finanţelor anunță că decizia a fost luată în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026...

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
Economic marți, 13 octombrie 2026, 19:05

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă, ajungând la 5.688 de lei, potrivit datelor...

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă
Economic marți, 13 octombrie 2026, 10:28

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026