Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Corturi PSD vandalizate la Brașov

Corturi PSD vandalizate la Brașov
Foto: Foto: Partidul Social Democrat (foto cu caracter ilustrativ)

Publicat de Corina Muntean, 29 septembrie 2019, 13:54

PSD Braşov va depune o plângere penală la Poliţie, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică şi duminică dimineaţa, au avut loc mai multe incidente la corturile unde se strâng semnături pentru Pactul pentru bunăstarea românilor.

Potrivit vicepreşedintelui organizaţiei locale, Răzvan Popa, incidentele au avut loc în zonele Piaţa Dacia, Parcul Someşului şi ITC – Alexandru Vlahuţă, unde corturile ar fi fost vandalizate cu spray-uri şi markere. Acesta ssusține într-un comunicat că, duminică dimineaţa, oamenii ce strângeau semnături în zona ITC-Alexandru Vlahuţă au fost și ameninţaţi şi agresaţi fizic de un locatar din zona respectivă, în pofida faptului că la cortul pentru strângerea de semnături se aflau trei oameni vârstnici.

PSD Braşov anunţă că va depune plângere la poliţie şi se va adresa Poliţiei Locale, care are atribuţii cu privire la paza şi protecţia arealelor din municipiu, să ia ‘măsurile necesare şi să dea explicaţii despre ceea ce s-a întâmplat’.

PSD Braşov a mai anunţat în 5 septembrie că va depune o plângere penală la Poliţie după ce, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au vandalizat unul dintre corturile amenajate pentru strângerea de semnături în sprijinul candidatei formaţiunii politice la preşedinţie, Viorica Dăncilă.

295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:52

295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”

Fundaţia comunitară Braşov anunţă că la a 12-a ediţie a campaniei de strângere de fonduri „Braşov Heroes”, derulată în...

295.000 de lei strânşi la „Braşov Heroes”
La Psihiatria din Sânpetru, ar putea fi amenajată o secție specială pentru depedenții de droguri
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:48

La Psihiatria din Sânpetru, ar putea fi amenajată o secție specială pentru depedenții de droguri

Secțiile psihiatrie ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov au fost relocate în localitatea Sânpetru, într-un spațiu modern...

La Psihiatria din Sânpetru, ar putea fi amenajată o secție specială pentru depedenții de droguri
Focar de pestă porcină în Remetea, județul Harghita
Social miercuri, 2 iulie 2025, 14:21

Focar de pestă porcină în Remetea, județul Harghita

28 de porci de diferite vârste au început să prezinte simptome în urmă cu câteva zile și, deși au primit un tratament, mulți dintre ei au...

Focar de pestă porcină în Remetea, județul Harghita
Salinitatea de la Fântânele şi Târnăveni continuă să fie monitorizată. Se constată o scădere a valorilor înregistrate
Social miercuri, 2 iulie 2025, 12:43

Salinitatea de la Fântânele şi Târnăveni continuă să fie monitorizată. Se constată o scădere a valorilor înregistrate

Specialiştii de la Apele Române Mureş, împreună cu reprezentanţii operatorului de apă regional Aquaserv, au continuat şi azi prelevările...

Salinitatea de la Fântânele şi Târnăveni continuă să fie monitorizată. Se constată o scădere a valorilor înregistrate
Social miercuri, 2 iulie 2025, 12:41

Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează azi la nivel național

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica, susţine că peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF...

Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează azi la nivel național
Social miercuri, 2 iulie 2025, 12:00

Peste 100.000 de mașini sunt așteptate în service-uri pentru probleme de siguranță

Registrul Auto Român a lansat o avertizare pentru proprietarii a 26 de mărci de autoturisme, produse între 1998 și 2019, pentru care s-au...

Peste 100.000 de mașini sunt așteptate în service-uri pentru probleme de siguranță
Social miercuri, 2 iulie 2025, 11:26

Harghita: Centru Respiro pentru asistenții persoanelor cu dizabilități grave

DGASPC Harghita a depus un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru construirea acestui ”Centru Respiro” în localitatea Frumoasa, în valoare...

Harghita: Centru Respiro pentru asistenții persoanelor cu dizabilități grave
Social miercuri, 2 iulie 2025, 08:51

Au început lucrările de curăţare a pârâului Ghimbăşel din zona Stupini a Brașovului

Primarul municipiului, George Scripcaru, a verificat stadiul lucrărilor de curăţare a albiei pârului Ghimbăşel, dispuse după ce Braşovul s-a...

Au început lucrările de curăţare a pârâului Ghimbăşel din zona Stupini a Brașovului