Cristian Chirteş: Am primit rezultatul testului coronavirus, care este, din fericire, negativ
Preşedintele PNL Mureş, senatorul Cristian Chirteş, a anunţat că rezultatele testului coronavirus pe care l-a făcut este negativ, însă va rămâne izolat la domiciliu, după ce a dat mâna, la Biroul Politic Naţional al partidului, cu senatorul Vergil Chiţac, depistat pozitiv.
Senatorul liberal şi-a făcut testul vineri, după ce s-a aflat că Vergil Chiţac este infectat cu COVID-19.
El a spus că i s-a solicitat din partea autorităţilor să se autoizoleze la domiciliul din Bucureşti, să ţină telefonul deschis şi să răspundă la orice vizită a celor de la DSP.