În acest an va porni Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș

În ședința Guvernului din 8 mai a fost aprobată Hotărârea prin care s-au stabilit fondurile necesare.
Se vor crea 7 centre și unități de combatere a căderilor de grindină în toată țara, iar județele Mureș și Alba vor fi acoperite de Centrul Zonal de Coordonare TRANSILVANIA-Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș.
Astfel, pe raza județului vor fi instalate 10 platforme antigrindină în zonele Reghin și Târnăveni. Deja au fost demarate procedurile pentru obținerea avizelor necesare, a anunțat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa:

S-au alocat bani în acest an prin programele guvernamentale și prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru crearea sistemului antigrindină și în județul Mureș. Aici va fi, tot așa, un centru zonal care va gestiona activitatea în județul Mureș și în județul Alba. Va fi creat un sistem antigrindină în zona Reghin și în zona de sud a județului, zona Luduș-Târnăveni, cu 10 stații care vor acoperi toată zona de câmpie, practic zona în care avem activități agricole deosebite și avem și culturi viticole și pomicole.

La nivel național, pentru finanțarea acestor investiții se alocă suma de 36.700.000 lei credite de angajament, din care credite bugetare în valoare de 29.600.000 lei.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu GABRIELA PÎNCĂ

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 4. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 5. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 6. LORA – Pleaca,

  • 7. SORE – O sa te uit,

  • 8. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 9. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 10. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 11. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 12. SHAKIRA – Nada,

  • 13. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 14. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 15. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 16. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 17. ELENA – Un gram de suflet,

  • 18. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 19. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 20. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 21. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 22. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 23. NICO – Oare cine?,

  • 24. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 25. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 26. VANOTEK – Love is gone,

  • 27. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 28. RITA ORA – Let you love me,

  • 29. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 30. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

Sugereazã piesã
= 4.7601RON0.00090
  • usd 0.7337 1 0.0008

  • chf 4.3205 1 -0.0055

  • aud 2.9315 1 0.0001

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}