Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

La ce se gândesc angajații români în starea de alertă ?

La ce se gândesc angajații români în starea de alertă ?

Publicat de Corina Muntean, 20 mai 2020, 11:15 / actualizat: 9 august 2020, 12:08

S-a încheiat starea de urgenţă, acum suntem în stare de alertă. La ce se gândesc angajații români în această etapă? Majoritatea, la locul lor de muncă. 86% dintre români nu s-ar putea susține dacă și-ar pierde job-ul și de aceea aceasta este cea mai mare temere a lor, alături de criza economică anticipată.

Românii se tem pentru joburile lor în această perioadă incertă și au un motiv bine întemeiat – 86% dintre aceștia nu ar putea să se susțină fără jobul actual. În cadrul sondajului realizat de platforma Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online dedicată angajaților din România, respondenții au menționat că se aşteaptă la intrarea într-o criză economică după terminarea stării de urgență. Mai cu seamă că peste 23% dintre respondenți se află în șomaj tehnic și își fac griji pentru stabilitatea locului de muncă. Șomajul tehnic îi forțează pe angajați să se descurce cu venituri limitate. Însă, dacă și-ar pierde locul de muncă complet, aceștia s-ar afla în imposibilitatea de a se susține întrucât o majoritate covârșitoare nu are economii sau venituri suplimentare. Situația cu care se confruntă piața muncii din România arată încă o dată lipsa de măsuri de prevenție și premeditarea unor situații de criză, atât din partea angajaților, cât și din partea angajatorilor. Printre efectele asupra bunăstării și stabilității financiare la care se așteaptă angajații în perioada următoare se numără afectarea totală a jobului, în proporție de 37 %, micșorarea salariului în proporție de 44 și reducerea beneficiilor în proporție de 60 %. Aceeași tendință se poate observa și la nivel global. Conform sondajelor recente, cele mai afectate industrii sunt Turismul și Construcțiile. În multe țări, inclusiv în Statele Unite ale Americii, s-au înregistrat cifre record de angajați aflați în șomaj. Revenind la sondajul realizat de Undelucrăm.ro, o cincime (19%) dintre respondenți au menționat că în companiile la care lucrează s-au făcut deja disponibilizări, iar 22% consideră că angajatorii ar fi putut să acționeze diferit în privința șomajului tehnic. Prin șomaj tehnic se înțelege suspendarea contractelor de muncă a angajaților în situația în care compania trebuie să reducă sau să întrerupă temporar activitatea. Din păcate, aceasta este doar o soluție de scurtă durată, iar angajatorii trebuie să se gândească la un plan pentru viitor. Pe de o parte companiile trtebuie să aloce bugete și să aibă planuri de rezervă pentru a asigura stabilitatea financiară a companiei în situații total neprevăzute. Pe de altă parte, ar fi indicat ca angajații să ia în calcul metode de economisire și formare profesională, astfel încât reconversia profesională să poată fi o soluție în astfel de situații. ”Dar, raportat cel puțin la răspunsurile primite la sondaj, cele mai multe companii au reacționat prompt și s-au adaptat cât de bine au putut la situația de față.”, susține Costin Tudor, CEO și fondator al platformei Undelucram.ro. Chiar și așa, temerile angajaților există și sunt justificate, în actuala situație.

Metodologia sondajului

Sondajul cu privire la șomajul tehnic și așteptările angajaților a fost realizat pe platforma Undelucram.ro, în luna aprilie 2020. Au fost colectate 2.833 de răspunsuri. Respondenții au avut de răspuns la 9 întrebări cu variante multiple de răspuns. Au fost luate în considerare doar răspunsurile celor care au completat în totalitate sondajul.

Despre respondenți

Cei 2.833 de participanți la sondaj sunt angajați în industrii precum IT&C, Comerț/Retail, Producție Industrială, Bănci/Asigurări/Pensii/Alte Servicii Financiare, BPO&Servicii și Servicii Transport/Logistică.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Piaţa imobiliară din România continuă să crească
Economic joi, 29 octombrie 2026, 14:43

Piaţa imobiliară din România continuă să crească

Piaţa imobiliară din România continuă să crească. Un apartament costă, în medie, 115.000 de euro, cu aproape 5% mai mult decât anul trecut,...

Piaţa imobiliară din România continuă să crească
Alexandru Nazăre: Ţinta de deficit bugetar de 6,2 la sută din Produsul Intern Brut, asumată de România pentru acest an, este realistă
Economic miercuri, 28 octombrie 2026, 19:22

Alexandru Nazăre: Ţinta de deficit bugetar de 6,2 la sută din Produsul Intern Brut, asumată de România pentru acest an, este realistă

Invitat la Radio România Actualităţi, el a spus că acest obiectiv este susţinut şi de agenţiile de rating, dar şi de Comisia Europeană....

Alexandru Nazăre: Ţinta de deficit bugetar de 6,2 la sută din Produsul Intern Brut, asumată de România pentru acest an, este realistă
Apostol: Reducerea TVA şi a altor taxe la energie se află printre soluţiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Economic miercuri, 28 octombrie 2026, 18:32

Apostol: Reducerea TVA şi a altor taxe la energie se află printre soluţiile discutate pentru protejarea consumatorilor

Reducerea TVA la energie, precum şi a altor taxe şi tarife, se numără printre soluţiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea...

Apostol: Reducerea TVA şi a altor taxe la energie se află printre soluţiile discutate pentru protejarea consumatorilor
România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
Economic vineri, 23 octombrie 2026, 09:03

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea al acestui an, de 9,2% din PIB. Potrivit datelor Eurostat,...

România are cel mai mare deficit bugetar din Uniunea
Economic joi, 22 octombrie 2026, 20:08

Compania aeriană românească Dan Air a depus cererea de intrare în insolvență

Compania aeriană românească Dan Air a depus joi cererea de intrare în insolvență, potrivit datelor financiare pe anul trecut. Compania are...

Compania aeriană românească Dan Air a depus cererea de intrare în insolvență
Economic joi, 22 octombrie 2026, 18:11

România îşi poate folosi poziţia geografică şi experienţa europeană pentru a deveni un pilon central în reconstrucţia regională şi în schimburile comerciale cu Ucraina, susţine ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare

El subliniază că ţara noastră are trei avantaje competitive majore : conectivitatea, energia şi expertiza de afaceri. Legăturile rutiere...

România îşi poate folosi poziţia geografică şi experienţa europeană pentru a deveni un pilon central în reconstrucţia regională şi în schimburile comerciale cu Ucraina, susţine ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita