Măsuri preventive la Aeroportul ”Transilvania” Târgu Mureș

Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, a declarat că Aeroportul ”Transilvania” se aliniază celor care iau măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Sunt strict monitorizați cei care provin din zonele afectate de virus și există un plan de intervenție dacă se vor depista cazuri suspecte, a precizat Peter Ferenc.

Conducerea Aeroportului a avut mai multe ședințe cu Direcția de Sănătate Publică. Toți pasagerii sunt monitorizați, trebuie să dea declarații, unde se duc, sunt informați asupra acelor semnalmente la care trebuie să fie atenți. Există o monitorizare totală din partea Aeroportului și, în cazul în care sunt semnalate anumite semne, atunci vor fi anunțate autoritățile care sunt îndreptățite să ia măsurile legale în aceste cazuri.

Peter Ferenc a precizat că este dificil de estimat impactul virusului asupra dezvoltării județului și a turismului, mai ales că numărul turiștilor din zonele de origine a epidemiei este redus.

Poate efectul asupra județului Mureș nu este foarte mare, pentru că noi am avut foarte puțin turiști din Orient. Acum cercetările sunt la un nivel încât sper să se stopeze această epidemie într-un termen cât se poate de scurt, astfel încât efectele asupra economiei și asupra turismului să fie cât mai mici.

Ministerul Transporturilor a stabilit o serie de măsuri care trebuie implementate în aeroporturi.
Acestea se referă la asigurarea unor culoare speciale de debarcare în incinta aeroporturilor iar operatorii de trafic sunt sfătuiți să pună la dispoziția pasagerilor măști de protecție.

De asemenea, aeroporturile trebuie să asigure toate condițiile pentru o intervenție rapidă și trebuie să se implice în informarea populației.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din sumarul ediției (selectiv): Direcția...

Parteneri