Mureș: Peste 200 de candidați s-au retras de la examenul de titularizare

Aproape 700 de candidați au intrat astăzi în sălile de examen în speranța obținerii unui loc de titular în învățământul mureșean.
Peste 200 de candidați s-au retras între timp, invocând motive medicale, iar peste 150 dintre ei au invocat motive personale.

Un candidat a fost eliminat din examen, după ce a fost prins încercând să copieze, a explicat inspectorul școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie:

Motivul pentru care s-au retras este simplu, din cauza subiectelor pe care le-au considerat foarte grele. Probabil că nici nu s-au pregătit suficient pentru un astfel de examen atât de important și de valoros pentru sistemul educațional. Avem titularizabile 189 de posturi, cele mai multe fiind la disciplina educație fizică și sport, apoi la educatori pentru învățământul preșcolar, la învățători și la muzică instrumentală.

Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 .

Sunt motive serioase pentru care viitorii profesori au intrat astăzi cu mari emoții în sălile de examen:

După examen, lucrările au fost secretizate și transportate în 11 centre de corectură din țară, în funcție de specializări, a precizat inspectorul școlar general al județului Mureș, Ioan Macarie:

Avem 51 de discipline, vor fi evaluate în Alba, Iași, Pitești, Târgoviște, Hunedoara, mai multe centre stabilite de Ministerul Educației Naționale. Cei care nu s-au prezentat, dar mai ales cei care nu obțin astăzi nota 5, nu vor mai putea preda în învățământ în anul 2019-2020, conform unor precizări ale Ministerului.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Vânt: 0 m/s

-13°C

Vânt: 3 m/s

-1°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. SORE – O sa te uit,

  • 6. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 7. LORA – Pleaca,

  • 8. NICO – Oare cine?,

  • 9. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 10. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 11. SHAKIRA – Nada,

  • 12. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 13. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 14. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 15. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 16. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 17. ELENA – Un gram de suflet,

  • 18. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 19. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 20. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 21. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 22. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 23. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 24. VANOTEK – Love is gone,

  • 25. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 26. RITA ORA – Let you love me,

  • 27. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 28. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 29. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 30. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

Sugereazã piesã
= 4.7792RON-0.0002
  • usd 0.7317 1 0.0035

  • chf 4.4485 1 -0.0007

  • aud 2.9663 1 0.0024

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}