O familie de urşi şi-a făcut apariţia la Platoul Corneşti din Tîrgu-Mureş

Duminică seara, doi cetăţeni au semnalat poliţiştilor locali  că ar fi văzut unul sau doi urşi în pădurea de la Platoul Corneşti.

Directorul Grădinii Zoologice Tîrgu-Mureş, Kopacz Andras, a declarat pentru RTM că a ajuns la grădină imediat după această sesizare, dar că urşii nu au intrat în unitate şi nu mai erau nici în zonă.

Directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Mureş, Emil Muică, a declarat că într-adevăr în zonă există o ursoaică cu doi pui. De aceea  îi sfătuieşte pe tîrgumureşeni să nu frecventeze zona după lăsarea întunericului şi să nu se abată de la traseele stabilite.

Emil Muică a precizat că, în cazul în care urşii devin o problemă, există posibilitatea ca ei să fie tranchilizaţi şi mutaţi în altă parte.

Specialiştii îi mai sfătuiesc pe tîrgumureşenii care totuşi aleg o plimbare de seară la Platoul Corneşti să rămână în zonele marcate şi să se deplaseze în grupuri, pentru că ursul se teme de gălăgie şi nu se apropie.

Raluca Creţ

 

 

Sursa: www.bucurestifm.ro
Raspunsuri

Nu zau???? ………… cica : „Emil Muică a precizat că, în cazul în care urşii devin o problemă, există posibilitatea ca ei să fie tranchilizaţi şi mutaţi în altă parte”……….. Deci DOAR DACA DEVIN O PROBLEMA??? adica dupa ce omoara cativa oameni, sau cum???? Incredibil ce mentalitate si atitudine iresponsabila !!! Rusine sa va fie!!!

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri