Până în 15 noiembrie se pot face contestaţii în cadrul Programului Casa Verde
Doar câteva zile mai au la dispoziţie persoanele a căror cereri de finanţare au fost respinse, în cadrul Programului „Casa Verde”, ultima sesiune, respectiv, 2011, pentru a face contestaţie. În judeţul Braşov au fost admise opt cereri de finanţare, fiecare în valoare de 6.000 de lei. În schimb, au fost respinse 40 de dosare. Persoanele aflate în această situaţie, pot depune contestaţie, până în 15 noiembrie.
Cei aflaţi pe lista dosarelor admise vor putea semna contractele de finanţare în termen de 60 de zile, începând cu 24 noiembrie. După semnarea contractelor, beneficiarii vor putea achiziţiona şi monta instalaţia pentru care au solicitat finanţarea, după care vor depune la APM Braşov dosarul în vederea decontării.
Dorin Duşa
Sursa: www.casaverdebistrita.ro