Peste 2.900 de situaţii de urgenţă, înregistrate în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore s-au înregistrat 2.956 situaţii de urgenţă, pompierii au intervenit pentru stingerea a 263 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 2.417 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi nouă cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, a informat în această dimineaţă IGSU.
De asemenea, potrivit sursei citate, salvatorii au intervenit în 81 de situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 186 misiuni de protejare a comunităţilor.
Răspunsul la urgenţele medicale şi misiunile de descarcerare a fost asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor peste 300 echipaje de pompieri SMURD, 110 echipaje de descarcerare şi 43 autospeciale pentru victime multiple.