Purtarea măștii în spațiile publice închise, obligatorie

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, afirmă că purtatul măștilor în spații închise sau în mijloacele de transport în comun este o măsură obligatorie, chiar dacă mulți oameni spun că nu le pot purta din motive medicale.

Raed Arafat:

Asta este ca şi cei care nu vor să poarte centură de siguranţă pentru că spun că au motive medicale, şi după care fac un accident şi ajung să fie decedat sau mutilat pentru că nu au purtat centura. Şi aici e la fel, vrem să bravăm, să spunem: noi avem probleme, nu vrem să purtăm mască, atunci ne asumăm și responsabilitatea că ne vom infecta, dar problema este că îi vom infecta și pe alții dacă noi suntem infectaţi. Dacă poartă mască persoana neinfectată și persoana infectată nu poartă mască rata de infecție poate să ajungă la 70%.

Raed Arafat a mai spus că România are stocuri suficiente de echipamente de protecție.

Purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile publice închise este instituită și printr-un ordin comun al Ministerelor Sănătății și Afacerilor Interne. Documentul mai prevede însă că, în funcție de evaluarea riscului, pot exista unele excepții, stabilite de angajator sau de conducerile instituțiilor, prin proceduri proprii, în funcție de programul de lucru, specificul activității, structura organizatorică sau a incintei.

Astfel se poate renunța la obligativitatea purtării măștii dacă angajatul este singur în birou sau se află la o distanță de cel puțin 2 metri de colegi, cu condiția aerisirii încăperii cel puțin la două ore și a dezinfecției suprafețelor.

Mai pot fi exceptate persoanele cu boli care afectează capacitatea de oxigenare și cele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții solicitante, prezentatorii tv și invitații acestora, de asemenea vorbitorii în public dacă se respectă o distanță de 3 metri, elevii și studenții doar în timpul cursurilor, tot cu respectarea distanțării.

Şi copiii cu vârste mai mici de 5 ani poți fi scutiți de purtarea obligatorie a măștii în spațiile publice închise.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Parteneri