Se redeschide Punctul de recoltare sânge de la Făgăraș!

Punctul de recoltare sânge din Făgăraș își reia activitatea în 27 februarie, după un an în care nu a funcționat, în urma discuțiilor purtate de primărie cu Centrul de transfuzii din Brașov.

Astfel, de săptămâna viitoare, donatorii vor fi primiți într-un nou spațiu, situat în clădirea din incinta Spitalului Municipal unde funcționează și Hospice Casa Speranței (vizavi de Ambulanță). Cadrele medicale din Brașov vor veni lunar în Făgăraș, astfel că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze zeci de kilometri. Nu există o zi stabilită pentru recoltare, dar populația va fi anunțată din timp, spune dr.Mihaela Pandrea, managerul Spitalului Municipal Făgăraș.

Conform statisticilor oficiale, anual, doar 2% din populaţia României donează sânge, un procent extrem de mic raportat la necesităţile unui pacient. În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de cel puțin 1.000 litri de sânge

Condițiile pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona, dar și facilitățile oferite în urma donării. Donatorul trebuie să respecte anumite reguli:

• să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 60 ani
• greutate peste 50 Kg
• tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg
• să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale
• să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării
• să nu aibă, să nu fi avut: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer
• femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.

Cei care aleg să doneze beneficiază de:
• analize gratuite
• 7 tichete de masă cu care se pot achiziţiona produse alimentare
• o zi liberă de la serviciu, în ziua donării (în cazul salariaţilor)
• o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării (în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor)
• posibilitatea achiziţionării unui abonament pentru o lună la transportul în comun, cu reducere de 50%.

Corina Fontu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Circa 500 de voluntari au adunat 10 tone...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sute de iubitori de natură și-au unit fo...

Parteneri