Sunt tot mai puțini medici de familie în județul Mureș

Fenomenul a fost semnalat astăzi de președintele Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, Rodica Biro, la ședința Colegiului Prefectural.

Aceasta a precizat că fenomenul lipsei medicilor de familie se accentuează în ultimii ani. Media de vârstă a medicilor de familei crește, iar unii au ajuns pensionari dar sunt menținuți în sistem pentru că nu vin alții:

Medicii de familie care își desfășoară activitatea în majoritate în mediul rural dar și în Tg. Mureș ajung la vârsta de pensie, nu există medici tineri care să-și dorească să lucreze, a scăzut și numărul medicilor rezidenți care termină în această specialitate, deși Ministerul Sănătății a acordat anumite facilități. Deficitul există și în municipii, Sighișoara este unul din locurile în care ne lipsesc destul de mulți medici de familie, în perspectivă Ludușul, deci nu putem să spunem că e numai mediul rural sau în nu știu ce cătune.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Iuliu Moldovan, confirmă că există medici de familie de peste 65 până la 70 de ani și în 3-4 ani situația va fi tot mai critică:

Deja avem medici la care le-am prelungit activitatea, de peste 67 de ani, chiar 70. Încă nu sunt mulți dar în special în mediul rural, în următoarii 3-4 ani situația va deveni din ce în ce mai critică. Nu există la ora actuală medici de familie interesați să preia cabinetele și în acest sens am solicitat Ministerului Sănătății să se scoată mai multe posturi la Rezidențiat în acest an – la nivelul județul Mureș am cerut 25 de posturi. Sunt unii care optează, că nu au altă variantă, stau un an, dau din nou Rezidențiatul și-și iau altă specialitate sau pleacă din țară.

Responsabilii sistemului de sănătate din județul Mureș susțin că situația nu este alaramantă, dar problemele vor apărea atunci când nu vor mai fi medici de familie din mediul rural și nu va fi cine să îi înlocuiască.
Comisii interinstituționale evaluează situația la ora actuală și în cel mult o lună vor întocmi o hartă precisă a distribuției medicilor de familie în județul Mureș.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri