Turul Ciclist al Elveției, anulat de virusul COVID-19
Competiția urma să aibă loc în perioada 7-14 iunie, însă organizatorii au anunțat anularea sa din cauza pandemiei de coronavirus. Turul Elveției, înscris în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), este pentru prima oară când nu se va desfășura de la cel de-al doilea Război Mondial. Unul dintre managerii competiției, Olivier Senn, a ținut să mulțumească sponsorilor , primăriilor localităților prin care urma să treacă caravana ciclistă, dar și tuturor membrilor din staff-ul de organizare, pentru suportul și solidaritatea exprimată și a declarat că cel mai important lucru este ca Turul Elveției să poată fi organizat și pe viitor.
Valeriu Voaideș