Un copil de trei ani a rãmas fãrã un braţ dupã ce a fost muşcat de un urs de la o minigrãdinã zoologicã
Medicii de la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc i-au amputat, miercuri, braţul unui copil de trei ani dupã ce acesta a fost muşcat de un urs de la o minigrãdinã zoologicã privatã, unde pãrinţii lui sunt îngrijitori.
Micuţul Ervin, se juca în curtea grãdinii zoologice şi a fost lãsat, câteva momente, nesupravegheat de cãtre pãrinţii sãi. Mânat de curiozitate, bãieţelul s-a apropiat de cuşca ursului şi a încercat sã-l atingã, moment în care animalul l-a atacat.
Ervin s-a ales cu rãni foarte grave pe antebraţ şi pe faţã şi a fost transportat de urgenţã la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc.
Directorul spitalului, dr. Bachner Istvan, a declarat cã micuţul a intrat imediat în sala de operaţii şi medicii au fãcut tot posibilul sã-i salveze braţul, care era „distrus”. Din pãcate, s-a luat decizia amputãrii antebraţului la 10 cm sub umãr, din cauzã cã nu mai exista os şi nu se mai putea face nimic pentru recuperare. Este pentru a doua oarã când un copil este rãnit de animalele aflate la minigrãdina zoologicã din satul Bancu. Anul trecut, un bãiat de 12 ani a ajuns la spital dupã ce s-a apropiat prea mult de cuşca leului şi a fost atacat de animal.
Minigrãdina zoologicã din satul Bancu aparţine unui cetãţean din Ungaria, care a adunat la ferma sa peste 800 de animale domestice şi sãlbatice.
Ioana Dima