Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Regizorul francez Justine Triet a câștigat cel mai înalt premiu la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes pentru filmul său „Anatomie d’une chute”.
„DIN MINTEA COPIILOR”, un omnibus alcătuit din 7 filme de scurtmetraj imaginate, scrise, regizate și filmate integral de copii și adolescenți cu vârste între 8 și 18 ani și coordonate de profesioniștii în film și teatru de la Academia “Studiourile Buftea” a avut premiera în cinematografe, chiar de Ziua Copilului.
„Kandahar: Misiune mortală” și „Omul-Păianjen: Prin lumea păianjenului” sunt alte două premiere ale acestui week-end.
Martin Scorsese anunță un film despre Iisus Hristos, după întâlnirea cu Papa Francisc la Vatican.
Începând cu acest an, secțiunea TIFF Education înglobează toate inițiativele Festivalului Internațional de Film Transilvania dedicate educației cinematografice, copiilor, profesorilor și familiei.
O selecție amplă de filme, workshopuri de actorie și animație, activități de weekend, un cinema gonflabil și o selecție de scurtmetraje Disney întregesc programul care se va desfășura, în premieră, în Cluj-Napoca și Florești, în cadrul TIFF22, între 9 și 18 iunie.

În fiecare sâmbătă, după ora 17:00, în emisiunea „Cinemuzica”, Veronica Ilie vă așteaptă cu știri proaspete din lumea cinematografiei, alternate de melodii celebre.

Ascultă Radio Târgu Mureş pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.

Veronica Ilie

VIDEOFM

Acum in emisie

EMISIUNEA PARTIDELOR cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Cu aproape 50 la sută mai puţine persoan...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul de Interne anunţă că în perio...

Parteneri