Punctul pe I cu Radu Florea-Grecia rezistă, dar UE?

Grecia rezistă, dar UE?

La prima vedere, a datoriei de 323 de mld de Euro acumulate de Grecia de la finele anilor 2000 încoace, de cînd au început durerile crizei, mă apucă bâțul. Pentru că e vorba de sute de miliarde de Euro. Cum poți să dai înapoi așa o datorie? Nicicum. Așa s-a și întâmplat.

Ieri după-masă ministrul grec de finanțe anunța că nu vor plăti rata de 1,7 mld de Euro scadentă marți, pe 30 iunie, către FMI. Ba mai mult, pretențiile guvernului elen de extremă stînga merg mai departe: până la ștergerea unei părți a datoriei c-așa vrea premierul Tsipras care zice la rîndu-I c-așa vrea- democratic și în stradă- poporul care l-a pus pe vârful dealului la Atena.

Și mai vrea apoi reeșalonarea datoriei existente. Păi cum? Păi bine, uite cum: prin rostogolirea datoriei cumulate, prin refinanțare , lungirea perioadei de achitare a plăților și promisiuni de reducere a cheltuielilor publice, la pachet cu reducerea pensiilor și combaterea corupției din zona fiscală. Adică o colectare mai bună la buget și faultarea evazioniștilor. Tot asta li s-a cerut și în urmă cu trei ani, când datoria Greciei trecuse de prima sută de miliarde de Euro. Boală lungă, moarte sigură. Pe care nimeni n-o vrea.

Troica finanțistă formată din FMI, BM și CE nu are interes să nu mai țină Grecia pe datorie, așa va depinde mereu de banii lor. Guvernul elen știe și el că nu poate fără bani de afară, mai ales dacă evită în continuare un regim de austeritate cum a fost la noi în țară. Bancheri români și cadre universitare de la ASE citate de gândul.info spuneau că la greci cu austeritate nu se poate. Alta-I cultura civică. La noi s-a putut pentru că nu avem atitudine, coagulare socială, suntem dezbinați, dependenți de mila statului și ne  mulțumim cu puțin. Avem și o mare capacitate de a răbda, îndelung exersată în austeritatea dictaturii comuniste.Și totuși, dacă Grexit nu, dacă reformă nici atât atunci ce urmează? Pe asta că nici Merkel n-o știe, darămite Tsipras. Se zice că grecii, părinții democrației antice, sunt și cei mai de neîncredere atunci când le faci daruri, pe asta o știu de la ora de istorie. Atunci la cine-n curte este de fapt, calul troian? La Bruxelles sau la Atena?

Întreb și eu, că nu dau cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri