Punctul pe I cu Radu Florea-Ilogica guvernării de la un cod la altul

Ilogica guvernării. De la un cod la altul

Avem instrucțiunile, dar ne lipsește produsul. În timp ce premierul se controla ieri la genunchi conform programării pe malul Bosforului, la București, președintele țării promulga codul de procedură fiscală. Înaintea codului fiscal. La ce bun, mă întreb? Frecție la… genunchi de lemn. După toată fierberea, la propriu și la figurat de weekend, meteo și economic vorbind, măsura e una contrariantă. Ce să faci cu niște proceduri dacă nu ai  la ce să le aplici? Îți lipsește carevasăzică, obiectul muncii. Care obiect, codul fiscal, are șanse reale să treacă mâine prin asumarea răspunderii guvernamentale în ședința executivului. Sau printr-o OUG că așa e datina la guvernele de pe Dâmbovița. Conform constituției, refuzarea promulgării unei legi de către șeful statului  prin retrimiterea în parlament spre analiză, nu se face decât o dată. A doua oară și dacă parlamentul rămâne la plajă, legea trebuie unsă și cu patalama de la Cotroceni. Inutil de zis că până acum  s-a tot discutat în parlament, pe comisii și că proiectul de cod fiscal s-a votat cu majoritate covârșitoare în ambele camere, și de stânga și de dreapta din legislativ. Actuale sau trecute, care stânga,  care dreapta?! asta chiar  nu mai contează, de vreme ce reașezarea politică în parlament pe grupuri cu pretenții doctrinare  nu e decât o rocadă de inițiale scrise cu majuscule, dând iluzia reinventării politicii interesului național, a  roatei la căruță și a cozii de la prună.

Promulgarea instrucțiunilor  fără  obiectul  de aplicat  e la fel de utilă ca o ploaie de vară peste pămîntul ars de caniculă. Până la urmă, nu codul fiscal e cel care trebuie să crească încasările bugetare, să scadă șomajul și să facă drumuri, să recupereze prejudiciile din găurile negre ale statului căpușat de băieții deștepți, să reducă aparatul de stat, să-l facă suplu și eficient, chiar “digital” vorbind, cum ne place să visăm cu ochii deschiși. Dar codul fiscal poate crea un cadru previzibil, de stabilitate fiscală  care să atragă investitori în țară. Pe care autostradă să intre însă ei, în România? Ei, dragii moșului, aici dilema e una veche, precum revista care, citind-o săptămînal, mă convinge că avem specialiști “tari” în toate, dar că nu mai vor sau nu sunt lăsați la înaintare de un alt cod, cel de procedură…clientelară.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri