Concurs de instalaţii artistice pentru conservarea Munţilor Făgăraş

Fundaţia Conservation Carpathia lansează, în perioada 26-28 iulie, concursul ‘Manifest pentru Munţii Făgăraş’. Este vorba despre o competiţie de instalaţii artistice temporare inspirate de natură.

Organizatorul invită artiştii să vină cu un manifest artistic vizual, pentru promovarea şi conservarea Munţilor Făgăraş. Potrivit cerințelor, compoziţiile trebuie să inspire publicul şi să permită interacţiunea. Instalaţiile vor fi construite din materiale sustenabile şi sau reciclabile, pot utiliza peisajul zonei şi trebuie să aibă un impact minim asupra mediului.

Proiectele pot fi depuse până la 30 aprilie 2024, iar bugetul de implementare este de 4 mii de euro. Instalaţia câștigătoare va fi expusă în cadrul Făgăraş Fest care se desfăşoară la Sebesu de Sus, comună Racoviţa, jud. Sibiu. Ea va deveni și un manifest artistic pentru crearea unui Parc Naţional în Munţii Făgăraş.

Într-un comunicat transmis de Fundaţia Conservation Carpathia se arată că Munţii Făgăraş se evidenţiază prin unicitatea lor în Europa: se mândresc cu cea mai întinsă suprafaţă neîntreruptă de păduri cu înaltă valoare naturală, care adăpostesc populaţii sănătoase şi reprezentative de lupi, urşi, raşi, care împart acelaşi teritoriu cu oamenii şi turmele de oi păzite de ciobani şi câini. La poalele Munţilor Făgăraş, satele se aşază ca un şirag de mărgele, rânduite frumos. Oamenii gospodari păstrează încă ritmul naturii, care îi ghidează în muncile de peste an. Într-o lume în care natura se distruge într-un ritm alarmant, iar satele se confruntă cu lipsa oportunităţilor de dezvoltare, protecţia Munţii Făgăraş, într-un ecosistem complet şi autosuficient, care să aducă beneficii naturii şi oamenilor, este un deziderat.

Cine poate participa

Concursul ‘Manifest pentru Munţii Făgăraş’ se adresează reprezentanţilor industriilor creative: artişti plastici, arhitecţi, designeri, sau studenţi ai instituţiilor de învăţământ din aceste domenii. Participanţii pot aplica în grup sau individual. Indiferent de formula în care se înscriu în concurs răspunderea asupra instalaţiei artistice este asumată de un singur reprezentant, în calitate de manager de proiect. Acelaşi manager de proiect poate înscrie în concurs maximum două proiecte.

Înscrierea în concurs: Proiectele se vor trimite în format PDF, la adresa de e-mail a.cretu@carpathia.org. Mai multe detalii despre structura proiectelor ce intră în concurs regăsiţi în Regulament.

Calendarul concursului:
30 aprilie, ora 24:00: Termen limită de trimitere a proiectelor;
1 – 15 mai: Evaluarea proiectelor şi desemnarea câştigătorilor;
17 mai: Anunţarea câştigătorilor;
17 – 24 mai: Semnarea contractului cu câştigătorul;
24 mai – 25 iulie: Implementarea proiectului;
26 – 28 iulie: Expunerea instalaţiei în cadrul Făgăraş Fest.

Detalii despre concurs aflați accesând siteul https://www.carpathia.org/ro/concurs-de-instalatii-artistice-manifest-pentru-muntii-fagaras/.

Morari Antonio

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ – CINEMUZICA, cu Veronica Ilie cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cererile de înscriere pentru sesiunea de...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Până pe 14 mai se pot depune cererile de...

Parteneri