PPI cu Radu Florea-Egalitatea de gen

Egalitatea de șanse

Ca și alte deziderate social-planetare înscrise în zona drepturilor fundamentale ale omului, egalitatea de șanse dintre bărbat și femeie nu ar trebui nici măcar pusă în discuție. Dar e discutată pentru că nu e aplicată bine sau deloc peste tot. Diferențele culturale din societățile umane de la est la vest sau de la cele tradiționale la cele moderne fac dificilă ascensiunea femeii în afara accptării poziției sale biologic-funcționale de dătătoare de viață și șefă de cuib familial, acea jumătate de cuplu mai orientată spre familie și creșterea pruncilor. Cu cât societatea evoluează și apar lideri de opinie, cum au fost sufragetele pe la 1800 și mai apoi feministele epocii moderne ca să ceară public acceptarea egalității între sexe, de gen, cu atît mai mult femeile urcă pe scara acceptării, aprecierii și reușitei socio-profesionale.Așa e bine, așa e normal. În plan personal, de cuplu, sarcinile se impart egal într-o familie modernă nu și în cele tradiționale sau în reminiscențe ale acestora. Despre familia așa cum o știm de acum  50, 100 de ani nu mai aflăm decît din documente și amintiri de familie.     Pe stradă nu o dată vedem și astăzi, mai ales în traficul rutier, îndemnuri neaoșe de întoarcere la cratiță adresate șoferițelor cu nelămuriri și ezitări la volan. Semn că încă se lucrează și la egalitatea femeii cu bărbatul în varii situații de viață.

Am zis și eu, n-am dat cu parul…

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri