Vladimir Cosma – unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori din cinematografia franceză

O mare personalitate a muzicii contemporane-violonistul, dirijorul și compozitorul Vladimir Cosma s-a născut la 13 aprilie 1940, în București, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Theodor Cosma, era pianist și dirijor, iar mama sa, Carola, autor-compozitor, iar una dintre bunici a fost pianistă. Vladimir Cosma a sosit pe lume în timpul celui de-al doilea război mondial. Tatǎl sǎu i-a dat prenumele de Vladimir, din dragoste pentru cultura francezǎ, simbolizatǎ la acea vreme în România de Ambasadorul Franţei la București – Wladimir d’Ormesson.

După anii de liceu a fost student la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, unde a fost premiant la mai multe discipline printre care: vioară, compoziție, solfegiu. Tânărul Cosma ajunge la vârsta de 23 de ani la Paris, unde a cucerit lumea cu vioara și a continuat studiile la Conservatorul Național Francez. Pe lângă muzica clasică, a abordat și alte genuri: jazz, populară, muzică de film. La doar 28 de ani a realizat prima coloană sonoră, a filmului: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau seriale TV. Una dintre cele mai de succes pelicule pentru care a creat coloana sonoră este cunoscuta parodie franceză, Marele blond cu o gheatǎ neagrǎ, despre care

Vladimir Cosma a afirmat în exclusivitate: ”A fost o explozie a folclorului românesc în Occident. A fost cea de a treia muzică de film, în care am utilizat pentru prima data naiul și țambalul. A reprezentat un success deosebit în Franța și apoi în lumea întreagă”.

Citeşte continuarea pe www.eualegromania.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri