Blog Vorbe din pălărie: Principiul aparenţei în drept

Eram în anul I, anul de graţie 2002, prima sesiune de examene la Administraţie Publică. Trecusem de primul hop, primul examen, oral, îl avusesem cu câteva zile în urmă. La Teoria Generală a Dreptului, o materie cu multe definiţii şi clasificări. Îmi tremurase vocea la răspuns din cauza emoţiilor şi făcusem o promisiune solemnă în sinea mea că la al doilea examen, Drept Civil, vocea mea va suna limpede „ca cristalul”.
Mă rog, student fiind, la început, fiecare examen ţi se pare o probă olimpică. Aşteptam în faţa sălii, în clădirea de pe strada Nicolae Iorga, etajul II, nu uit. Nu am cum să uit. Drept Civil, mâncasem materia aia. Profesorul era domnul Palade, spaima anului, nu ştiu de ce, dar aşa era. Povestind cu colegii pe hol, le-am spus că dacă trec cu bine de examen, asta însemnând să iau 10, o să pup covorul din faţa sălii. Nu ştiu de ce am spus treaba asta, aşa mi-a venit.
Intru în sală, iau biletul. Patru subiecte mari şi late. Stau în bancă şi privesc cerinţele, ştiu, totul… ăăăă, mai puţin subiectul 3, „principiul aparenţei în drept”. Simt cum emoţiile încep să mă cuprindă, ştiu unde este subiectul în suportul de curs, ştiu ce scrie înainte, ştiu ce vine după, dar pentru nimic în lume nu-mi pot aduce aminte ce scrie la nenorocitul ăla de subiect. Asta e, măcar nu mai trebuie să pup covorul.
Ies la răspuns, intimidantă afacere, mai ales că lapsusul mă bântuie, zic primele două subiecte, bine, sar peste subiectul 3 şi ajung la subiectul patru pe care îl epuizez fără probleme.
Domnul Palade se uită la mine: „Și subiectul trei?”
„Nu ştiu!”; simt cum capetele colegilor care mai trebuie să răspundă se ridică mirate în spatele meu, în timp ce rostesc oribilul răspuns.
Domnul profesor, amabil, încearcă să-mi forțeze creierul, amintindu-mi ce exemplu a dat la curs atunci când ne-a explicat principiul, dar deja sunt în punctul în care nici Inchiziţia spaniolă nu poate scoate de la mine vreun cuvinţel la subiect. Explic, emoţionată, că nu am ce face, am un lapsus, pot spune orice altceva din sutele de pagini de curs, dar nu asta.
Aşa că urmează alte întrebări, zece la număr, din toată materia, mai puţin cuprinsul şi notele bibliografice iar după vreo jumătate de oră ies, în sfârşit, din sală. Mă așez în genunchi şi pup covorul.
Dacă un terţ de bună-credinţă încheie un act cu persoana ce se pretinde şi este cunoscută de toată lumea ca fiind titularul dreptului, actul respectiv este declarat valabil şi opus cu succes titularului adevărat.

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri