Corneliu Baba – Maestru Emerit al Artelor

Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalități din cultura sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor. 100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală. Astăzi vi-l prezentăm pe marele pictor Corneliu Baba, născut pe 18 noiembrie 1906, la Craiova.

Corneliu Baba era al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Baba. Anii de copilărie şi adolescenţă i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său. În 1926, s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filozofie. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie, unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice în scurtă vreme. Această perioadă a fost marcată de căutări şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.

În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, susţinută împreună cu tatăl său, în Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, se mută în oraşul moldav şi se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza. Citește continuarea pe www.eualegromania.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri