Zi festivã pentru jandarmii din România
Publicat de radiomures, 3 aprilie 2004, 00:00
Ei au sãrbãtorut sâmbãtã 154 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a semnat actul de înfiinţare a jandarmeriei.
Conducerea jandarmeriei a organizat mai multe activitãţi care sã marcheze aceastã zi.
Soldaţii în termen au petrecut alãturi de familii, în timp ce ofiţerii s-au delectat la petrecerile care au avut loc cu aceastã ocazie.
Ziua Jandarmeriei a fost sãrbãtoritã şi la Târgu –Mureş.
La manifestãrile organizate la garnizoana din cartierul Tudor au participat conducerea judeţului, edilii locali, reprezentanţi ai SRI, ai Poliţiei şi Gardienilor, senatori şi deputaţi. La manifestãrile de la Târgu –Mureş a fost prezent şi prefectul judeţului, Ovidiu Natea.
Pe lângã misiunile desfãşurate în ţarã, jandarmeria românã şi-a fãcut cunoscut numele şi pe plan intrenaţional.
Soldaţii români din Kosovo sunt felicitaţi de şefii misiunilor internaţionale pentru activitãţile desfãşurate în aceastã zonã.
Sorina Bota, Petriana Milãşan