Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cel mai mare eveniment al rangerilor din Europa a început în România

Cel mai mare eveniment al rangerilor din Europa a început în România

Publicat de Stan Lucian, 6 octombrie 2025, 13:00

A şasea ediţie a Congresului European al Rangerilor a debutat astăzi la Complexul Cheile Grădiştei, în comuna Moieciu, Brașov. Congresul reuneşte pe parcursul a cinci zile, până pe 10 octombrie, peste 260 de rangeri şi specialişti în conservare din 33 de ţări.

Tema din acest an este ‘Rangerii – Vocea naturii: Construim o punte între comunităţile locale şi conservarea naturii’. Participanţii vor lua parte la ateliere dedicate activităţii rangerilor şi integrării comunităţilor locale, dezbateri, sesiuni de schimb de idei şi studii de caz dedicate reintroducerii speciilor şi reconstrucţiei ecologice. De asemenea, programul include cinci vizite în teren, prin care rangerii vor putea explora zone protejate şi exemple de bune practici în conservarea naturii.

La eveniment va participa şi ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, alături de reprezentanţi ai European Ranger Federation (ERF), Asociaţiei Rangerilor din România (ARR), Fundaţiei Conservation Carpathia, precum şi de specialişti în conservare din ţară şi din străinătate.

Organizatorul evenimentului, Asociaţia Rangerilor din România (ARR), precizează:

Tema congresului este mai actuală ca niciodată. Într-o perioadă marcată de pierderea accelerată a speciilor şi de agravarea crizei climatice, conservarea naturii trebuie să fie o prioritate pe agenda politică mondială. Chiar dacă la nivel global conservarea naturii riscă uneori să fie trecută pe plan secund, există în continuare angajamente şi politici care vizează direct aceste crize: printre ele, Obiectivul 3 al Cadrului global pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal, care stabileşte ţinta de a proteja 30% din planetă până în 2030 (30×30), dar şi multe alte obiective la nivel naţional şi internaţional.

Pentru ca aceste obiective să fie atinse, este esenţială implicarea celor direct afectaţi de măsurile de conservare: comunităţile locale din zonele vizate. Rangerii, cei care pun în aplicare aceste măsuri pe teren, sunt reprezentanţii acestor strategii în faţa comunităţilor. Rolul lor de a construi punţi între oameni şi natură este astăzi mai important ca oricând, pentru că eforturile de conservare pot avea un impact real şi durabil doar cu sprijinul populaţiei locale.

Autor: Cosmina Nicoară / Comunicat

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”