Două cadre didactice ale Universității ”Petru Maior” din Tg.Mureș au girat lucrările unor condamnați

Pe lista universităților care au girat lucrări pentru cei aflați în spatele gratiilor se află și universitatea tîrgumureșeană Petru Maior care a certificat două lucrări.
Rectorul Universității ”Petru Maior”, Călin Enăchescu, a arătat că aceste cazuri vor fi analizate de comisia de etică.

Noi figurăm în anumite site-uri, Universitatea Petru Maior, cu girarea a două lucrări. Încă nu am reușit să pornim demersuri pentru că în această chestiune trebuie implicată comisia de etică a Universității, care chiar acum este în schimbare prin faptul că prin alegeri s-au schimbat structurile, și imediat ce această entitate va deveni funcțională îi vom da ca temă să analizeze această situație care a căpătat o turnură puțin exagerată, după părerea mea.”

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, Leonard Azamfirei, a precizat că niciun cadru didactic al instituției nu a fost implicat în astfel de cazuri:

Noi nu avem niciun cadru didactic care să fi fost în asemenea ipostază. Cred că fiecare trebuie să poarte răspunderea deciziilor și a documentelor pe care le semnează. Universitatea are un rol în măsura în care cadrul didactic implicat aparține de universitatea respectivă pentru imaginea universității, dar răspunderea este în primul rând personală.”

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, le-a cerut universităţilor ai căror profesori au girat lucrările condamnaților să ancheteze individual fiecare caz în parte, iar o situaţie centralizată a măsurilor luate trebuie să fie transmisă la Ministerul Educaţiei până pe 11 februarie.

Raluca Creţ

Foto: edu-news.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri