Mureșencele continuă să fie reticente la testarea HPV

După mai bine de trei ani de când se derulează programul național gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, adresabilitatea este în continuare scăzută. Medicii de familie din județul Mureș implicați direct în program au reușit să recolteze probe pentru testul Babeș Papanicolau doar la un sfert din paciente.
Este și cazul medicului Ileana Mihăescu, care a și depistat câteva cazuri de stări precanceroase:

Din păcate, adresabilitatea lor (a pacientelor) nu este grozavă. Chiar mă surprinde faptul că deși le-am informat, le-am rugat, totuși femeile nu sunt amatoare de a face această evaluare care, de multe ori, salvează vieți. La începutul programului am făcut o catagrafiere a femeilor eligibile, asta însemnând cu vârsta între 25 și 64 de ani. Eu aveam vreo 900 de femei și am examinat 250.”

Săptămâna trecută au avut loc sesiuni de educație pentru prevenirea cancerului de col uterin, în câteva orașe din România, în cadrul Săptămânii Europene de Prevenire.
Municipiul Tîrgu-Mureș nu a fost unul dintre ele, însă reprezentanții Colegiului Medicilor se gândesc să deruleze o campanie locală de prevenire și de promovare a vaccinării. Astfel de campanii sunt benefice, însă au efect doar câteva zile, spune medicul de familie Ileana Mihăescu:

Campaniile de informare își au rolul lor și, de obicei, după o astfel de campanie adresabilitatea crește o perioadă scurtă, de două-trei zile, după care iarăși intră în stand-by.”

România se află pe locul întâi în Europa și pe locul opt în lume ca rată a mortalității din cauza cancerului de col uterin, cu șase decese înregistrate zilnic. Numai anul trecut au fost depistate 600 de cazuri noi de cancer de col uterin.
În România există 9 centre regionale de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, dintre care unul este la Spitalul de Urgență din Tîrgu-Mureș.
Femeile trebuie doar să se adreseze medicului de familie.
Programul gratuit va continua și anul acesta.

Cristina Bulbescu

Sursa foto: www.infoapollonia.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

COOL HITS cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Hocheiștii tricolori, evoluție onorabilă...

Stan Lucian | Citeste articolul

Naționala masculină de hochei pe gheață ...

Parteneri