Campania „NU agresaţi cadrele medicale!”

Creșterea timpului de așteptare, lipsa de personal, dotările din spitale, organizarea deficitară a sistemului sanitar, precum și scăderea gradului de credibilitate a corpului medical sunt principalele cauze care duc la situații conflictuale. Acestea au fost identificate în urma dezbaterilor organizate de Federația Sanitas în mai multe orașe din țară în cadrul campaniei „NU agresaţi cadrele medicale!”.
Prim-vicepreședintele Federației, Marius Sepi, a declarat că aceste agresiuni fizice și verbale nu fac altceva decât să scadă calitatea actului medical. Ca soluții au fost propuse cursuri de comunicare între medici și pacienți, între medici și conducerea spitalelor, cursuri de gestionare a situațiilor de criză, precum și formarea unui corp profesionist de mediatori în fiecare spital, care să răspundă în fața aparținătorilor cu privire la toate nemulțumirile acestora.

O altă soluție propusă de medici se referă la încadrarea faptelor și pedepsirea actelor de agresiune asupra corpului medical cu cele practicate în cazul polițiștilor și jandarmilor.
Campania „NU agresaţi cadrele medicale!” va continua până când va intra în vigoare un act legislativ care să prevadă toate măsurile de securitate necesare desfășurării activității medicale.

Foto: www.ghidcabinet.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Primăria Târgu Mureș încearcă să capture...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Animalul sălbatic își face apariția frec...

Parteneri