BC Mureș, la a treia înfrângere consecutivă

Vicecampioana României la baschet masculin, BC Mureș, a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare, cu scorul de 86-76 de CSU Sibiu, într-un meci din grupa locurilor 1-6 a Ligii Naționale. “Tigrii” au început bine partida din Sala Sporturilor „Transilvania”, adjudecându-și primul sfert cu 17-14, însă sibieni au revenit spectaculos în actul doi, pe care l-au câștigat cu 29-18, intrând astfel la vestiare cu un avantaj de 8 puncte. După pauză, Sibiul și-a mărit avantajul, conducând la finalul sfertului trei la o diferență de 15 puncte (62-47). Ultimele 10 minute au fost extrem de disputate, având în prim plan formația mureșeană, care deși a câștigat sfertul IV cu 29-24, n-a reușit să remonteze diferența mare stabilită în actele II și III.
Ganezo-americanul Alhaji Mohammed cu 18 puncte, senegalezul Ousmane Barro cu 16 și letonul Mareks Jurevicius cu 15 puncte au fost principalii marcatori pentru BC Mureș, care este la a treia înfrângere consecutivă, după cele cu Craiova, din deplasare și cu Steaua, de pe teren propriu.
Următorul meci al formației tîrgumureșene este programat miercuri, 30 martie, în deplasare, contra liderului CSM Oradea.

Valeriu Voaideș

Foto: Toth Csaba/bcmures.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri