Curtea de Apel menţine controlul judiciar şi interdicţia de exercitare a funcţiilor faţă de şefii Sucursalei Tîrgu Mureş a SNGN Romgaz

Aceștia au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş pentru abuz în serviciu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Tîrgu Mureş, Viorela Bejan, a declarat azi, pentru Agerpres, că instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de cei patru inculpaţi, Avram Pantelimon, Ştefan Ioan, Mincan Emil Valentin şi Olaru Ioan Tiberiu, împotriva soluţiei Tribunalul Mureş, care viza menţinerea controlului judiciar, iar hotărârea pronunţată este definitivă.
Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, Pantelimon Avram împreună cu Mincan, Ştefan şi Olaru, ‘invocând existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze, au hotărât, în mod nejustificat’, ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Tîrgu Mureş, să fie realizată din bugetul propriu al Romgaz.
Astfel, potrivit procurorilor DNA, SNGN Romgaz – Sucursala Tîrgu Mureş a fost prejudiciată cu suma de peste 160.000 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.

Foto: glsa.ro

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri