Autoritățile din Sf.Gheorghe aniversează vineri patru ani de Pedibus

Publicat de Rotar Mirela, 14 mai 2025, 14:21
Programul, care își propune să încurajeze copiii să meargă pe jos la școală, a început în anul 2021.
Organizatorii vor să marcheze acest moment aniversar printr-un eveniment public, în Piaţa centrală din municipiu.
Întâlnirea va avea loc vineri, 16 mai, între orele 7:45 şi 8:00, în Piaţa Libertăţii, spune coordonatoarea programului, Busling Kincso:
,,Nu a fost greu să implicăm comunitatea locală și toți își asumă plimbările de dimineață. Avem 120 de copii activi, însă am avut și 200. La început, prioritatea a fost să invităm ca însoțitor personalități publice, pe care și părinți le cunosc, astfel încât să aibă mai multă încredere în program și, de atunci, foarte mulți părinți s-au alăturat. Poliția ne sprijina, în ceea ce privește siguranța și avem și un protocol de colaborare încheiat cu aceștia.”
Pedibus-urile sunt însoţite zilnic de voluntari. Luna trecută, programului i s-a alăturat şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, care sprijină siguranţa elevilor prin prezenţa poliţiştilor pe trasee şi activităţi de educaţie rutieră, mai spune coordonatoarea programului, Busling Kincso:
,,În total există zece trasee, sunt șapte școli incluse. Programul traseelor variază în funcție de distanțe, unele pornesc la ora 7.10, altele la 7.30. Există și un traseu special destinat copiilor romi din Sf. Gheorghe, în care însoțim 30 de copii romi de grădiniță din cartierul Őrkő, cu ajutorul mediatorilor.”
Dacă acum în programul Pedibus sunt incluși copii între 6 și 10 ani, în anii următori organizatorii vor să-l extindă și la copiii de grădiniță.
Pentru a-i stimula să meargă pe jos la şcoală, organizatorii le oferă diverse premii pe baza stickerelor pe care le primesc în fiecare dimineaţă în care participă la acest program.
Autor: Valeriu Russu