Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ziua Internațională a Tigrului, sărbătorită la Zoo Brașov

Ziua Internațională a Tigrului, sărbătorită la Zoo Brașov

Publicat de APETRI MARGARETA, 28 iulie 2025, 10:36

Această zi va fi celebrată marți, 29 iulie, printr-un program special dedicat uneia dintre cele mai amenințate specii de pe planetă – tigrul siberian.

Astfel, între orele 10:00 – 16:00, vizitatorii îi vor putea admira pe Luna, Amina, Lea și Aset, cei patru tigri ai Grădinii Zoo Brașov.

În prima parte a programului, vor fi prezentate informații importante despre habitatul, comportamentul și importanța ecologică a tigrilor, iar apoi vor fi organizate jocuri și activități educative pentru toți vizitatorii.

Ziua Internațională a Tigrului este un prilej important să vorbim despre responsabilitatea noastră comună față de aceste animale magnifice. Prin activitățile organizate, dorim să le oferim vizitatorilor nu doar o experiență plăcută, ci și o mai bună înțelegere a rolului pe care îl putem avea fiecare în conservarea speciilor aflate în pericol.” a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice Brașov.

Potrivit administrației grădinii zoologice, persoanele care doresc să se implice activ în programele de conservare a acestei specii, o pot face prin intermediul programului „Adoptă la zoo, conservă în natură”, prin care poate fi adoptat simbolic un tigru.

Pentru mai multe informații și detalii despre procedurile de adopție, doritorii pot vizita pagina programului https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/ sau se pot adresa direct personalului zoo.

Activitățile se vor desfășura în zona țarcului tigrilor. Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.

Autor: Cosmina Nicoară

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 18:38

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș

Sub genericul „Seară Jazz la Cetate”, mâine sunteți așteptați la un concert de jazz în Cetatea Medievală din Tg.Mureș. Cu acest prilej va...

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 14:36

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival

Braşovul devine, între 15-21 septembrie, tabăra de bază pentru mii de iubitori ai muntelui, culturii şi aventurii. Filme premiate, expoziţii de...

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 17:30

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc

Primarul municipiului, Korodi Attila, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că evenimentul este rezultatul unei strategii de promovare a...

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 14:48

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov

Sub genericul „Cetățuia între lumi – Festival Folk”, Centrul Cultural Apollonia, organizează între 12 și 14 septembrie, un eveniment...

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 13:12

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO

Incidentul recent din Polonia, unde mai multe drone ruseşti au survolat teritoriului ţării, arată intenția Moscovei de a testa limitele...

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:31

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice

Polonia a introdus restricţii privind traficul aerian de-a lungul graniţelor sale estice cu Belarus şi Ucraina, a anunţat azi Comandamentul...

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:08

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine

Astăzi și sâmbătă, de ziua lor, pompierii mureșeni se prezintă publicului atât cu exerciții demonstative cât şi cu tradiţionala Zi a...

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 11:24

Rezerviştii din judeţele Sibiu şi Mureş, convocaţi de MApN în cadrul unui exerciţiu de mobilizare şi antrenament

Aceștia vor fi convocaţi, în perioada 15 – 19 septembrie, în cadrul unui exerciţiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii...

Rezerviştii din judeţele Sibiu şi Mureş, convocaţi de MApN în cadrul unui exerciţiu de mobilizare şi antrenament