Ministrul sănătății va derula o serie de acțiuni de control în unitățile spitalicești unde au fost sesizări în legătură cu mâncarea oferită pe timpul internării

Publicat de APETRI MARGARETA, 28 iulie 2025, 11:14
Într-o postare pe Facebook, ministrul precizează că au fost depuse peste 200 de sesizări, cu imagini trimise de pacienți și că în timp ce în unele se vede că unitățile medicale funcționează așa cum trebuie, altele arată disprețul față de oameni.
Alexandru Rogobete a mai spus că va prezenta public ce se întâmplă că în fiecare loc – atât de bine, cât și de rău – și că cine nu este capabil să arate bun-simț nu are ce căuta într-o funcție de conducere într-un spital public.
Ministrul a mai menționat că a fost recent într-un spital public din România unde a văzut ce înseamnă respectul față de pacient – mâncare gătită corect, curățenie, atitudine demnă și performanță medicală.
Sursa: RADOR