Metamorfoze 6 – ”Lumina prinde formă ” un proiect de artă murală și grafitti la Târgu-Mureș

Publicat de Stan Lucian, 9 septembrie 2025, 15:36
Proiectul ”Metamorfoze” a ajuns la cea de-a șasea ediție la Târgu Mureș.
Echipa Visual-Light CREW, alături de un grup de voluntari prezință publicului lucrările finalizate la punctele de transformare din cartierul Tudor Vladimirescu – pe str. Viitorului respectiv str. Înfrățirii.
Rux’”Cele două murale explorează universul fenomenelor optice – reflexii, refracții, transparențe și distorsiuni vizuale – integrate într-o multitudine de efecte care transformă spațiul urban într-o experiență vizuală și senzorială.
Mulțumim sponsorilor, colaboratorilor și voluntarilor care au fost alături de noi și au făcut posibil acest proiect! ”
Tema acestei ediții ”Metamorfoze” este ”Lumina”.
”Ne dorim ca fiecare lucrare să fie o experiență vizuală, un punct de legătură între oameni, între oameni și oraș, între interior și exterior.”
Visual-Light CREW este o echipă de oameni care transformă ideile în artă și spațiile în experiențe. Un mix colorat de personalități și stiluri care funcționează surprinzător de bine împreună: The Plant – artist visual , n0b0dy Creative , Rux’ și Răzvan sunt grapherii care semnează ediția din acest an a proiectului !Metamorfoze 6”.
Proiectul Metamorfoze 6 este co-finanțat de Municipiul Târgu Mureș prin concursul de proiecte culturale 2025.
Autor: Diana Gherendi