Ministrul Agriculturii nu poate participa la ‘Ora Guvernului’

Publicat de Stan Lucian, 6 octombrie 2025, 15:05
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, azi, de o scrisoare transmisă de secretarul de stat în Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, Nini Săpunaru, prin care se informează că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu va fi prezent la ‘Ora Guvernului’, programată pentru data de 6 octombrie.
Ministrul Florin Barbu menţionează într-o scrisoare că, în această perioadă, este implicat direct în activităţi de maximă importanţă la nivel European.
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, pe 1 octombrie, o solicitare a Grupului parlamentar AUR prin care ministrul Agriculturii, Florin Barbu, este chemat la ‘Ora Guvernului’ la şedinţa din data de 6 octombrie.
Prezenţa ministrului urma să fie prilejuită de o dezbatere cu tema ‘Micii producători agricoli, în pragul falimentului – risc al securităţii alimentare’.
Sursa: AGERPRES