Harghita: Secţiune de consiliere profesională dedicată elevilor, la Bursa locurilor de muncă

Publicat de Stan Lucian, 7 octombrie 2025, 18:45
Bursa locurilor de muncă, ce va fi organizată vineri, la Miercurea-Ciuc, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita şi Centrul de Dezvoltare Harghita, va cuprinde şi o secţiune de consiliere profesională dedicate elevilor, în special celor din anii terminali.
În cadrul evenimentului, care vizează întâlnirea dintre angajatori şi persoane în căutarea unui loc de muncă, va exista şi un stand special de consiliere în carieră, unde elevii invitaţi vor putea completa teste şi chestionare de interese profesionale. În urma interpretării acestora, li se vor prezenta domeniile şi meseriile care li s-ar potrivi, dar şi informaţii concrete despre oportunităţile de angajare în judeţul Harghita.
Consilierea profesională poate fi extinsă şi în cadrul unităţilor de învăţământ, dacă există solicitări în acest sens.
Sursa: AGERPRES