Eu aleg România: Ion Voinescu sau „Omul-Steaua” – cel mai valoros portar din istoria fotbalului

Ion Voinescu, considerat cel mai bun portar din istoria României a fost, este şi va fi o legendă a fotbalului. Timp de 13 ani, cifră care nu a fost deloc cu ghinion a apărat poarta Stelei, echipă cu care a câştigat şase titluri naţionale şi cinci Cupe ale României. Ion Voinescu a cucerit titlul cu Steaua în anii 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 şi 1961, precum şi Cupa României, în 1950, 1951, 1955 şi 1962.

Puţini sunt cei care ştiu că Omul-Steaua a început să joace fotbal la 8 ani ca şi mijlocaş, iar la roş-albaştri a ajuns obligat.

Am fost obligat pentru că trebuia să-mi fac stagiul militar şi îmi convenea pentru că aveam avantajul de a juca în primul rând la o echipă care s-a dovedit a fi o echipă cu rezultate excepţionale. În al doilea rând făceam armată.

Primele momente în care a atins mingea îi sunt şi acum extrem de actuale, deşi este vorba de anii 37-38.

Am locuit într-un cartier în care era un stadion, stadionul Axxa se numea. Ca orice copil căutam să mergem pe la fotbal şi să jucăm chiar fotbal. Acolo au fost mai multe echipe cu tradiţie care atrăgeau tineretul, cum era Olimpia, Axxa şi încă multe… Ca orice tânăr în primul rând vroiam să ne mişcăm, să alergăm…

Porecla de Ţop i se potriveşte de minune, date fiind plonjoanele pe care le făcea odată, dar Voinescu era strigat aşa încă din copilărie… nu avea stare nici măcar în poartă, ţopăia dintr-o parte în alta, era ca şi arginutul viu.

Citeşte continuarea pe www.eualegromania.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri