Eu aleg România: Gabriela Szabo: „Realizările personale şi valoarea sportivului sunt însoţite de valoarea omului”

Gabi Szabo s-a născut pe 14 noiembrie 1975 şi, după ce a cochetat cu gimnastica şi cu înotul, a ales atletismul.

Nu a trecut mult şi Gabi s-a transferat la Rapid, iar în 1991 a cucerit titlul european de tineret, performanţă repetată în 1993, pentru ca în 1994 să devină şi campioană mondială pe aceeaşi distanţă

La începutul lui 1995, când încă nu împlinise 20 de ani, micuţa ardeleancă a devenit cea mai tânără campioană mondială indoor, câştigând la 3.000 de metri, la Barcelona, în faţa americancelor Lynn Jennings şi Joan Nesbit. Un succes pe care l-a repetat şi la următoarele două ediţii, în 1997 la Paris şi în 1999 la Maebashi, la cea din urmă impunându-se şi la 1.500 de metri.

Proba de 1.500 de metri i-a adus şi prima medalie olimpică, argintul la Atlanta, în 1996, rusoaica Svetlana Masterkova învingând-o în finală cu mai mult de o secundă. La aceeaşi competiţie, a luat startul şi la 5.000 de metri, dar a ratat calificarea în ultimul act. În anul următor, a cucerit titlul mondial la 5.000 de metri, la Atena, luându-şi astfel revanşa pentru eşecul de la Olimpiadă, iar în 1998 a câştigat titlul european indoor, la 3.000 de metri.

Citeşte continuarea pe www.eualegromania.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Persoanele care urcă scările unui bloc î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un studiu realizat în Marea Britanie a a...

Parteneri